Invitată miercuri în emisiunea Puterea Știrilor, Rodica Boancă, senatoare aleasă pe listele AUR care a demisionat între timp din formațiune – omul care a sesizat autorităților neregulile privind caravanele medicale, a oferit noi detalii din ancheta privind caravanele medicale ale AUR.
Potrivit senatoarei, implicat în acest dosar ar fi, pe lângă George Simion, și Marius Dorin Lulea, prim-vicepreședinte AUR și unul dintre fondatorii partidului. „El a fost cel care a insistat într-adevăr, cu această caravană”, spune Boancă. Senatoarea spune că partidul a cheltuit 11 milioane de lei pe „Caravana Medicală”.
„Situația aceasta a pornit încă din 2022, dar aș vrea să clarific un aspect, legat de această tendință de victimizare a președintelui AUR. Nu este doar el implicat, este și vicepreședintele foarte implicat, dl. Marius Lulea, pentru că, din câte îmi amintesc, el a fost cel care a insistat într-adevăr, cu această caravană. Dar nu este nicio comandă politică, n-are nicio legătură cu vreo facțiune politică.
Este vorba doar despre necesitatea acestui popor de a nu mai fi mințit și înșelat la infinit de indivizi care se cațără pe vulnerabilitățile, pe sărăcia, pe nevoile omului. Vă mai amintiți că am tot avut de la Băsescu încoace, politicieni care s-au cățărat pe nenorocirile oamenilor. Avem nevoie de oameni ucizi, de oameni care să facă politică pentru cetățeni și cu respectarea legii. Nu este nimic ieșit din comun faptul că am sesizat, de fapt, soțul meu a făcut sesizarea către DNA pentru a verifica dacă este în regulă această caravană. Se pare că sunt niște probleme legate de încălcarea legii, de legea 334 privind folosirea banilor publici, banii aceea primiți de la Guvern pentru partide politice, dar și de încălcare a unui articol din Codul Penal. Este vorba de articolul 386 spune foarte clar că oferirea de servicii sau bunuri, foloase pentru a vota o listă de candidați sau nu candidat sau pentru a influența votarea se pedepsește. Și vă amintesc că în aceste caravane au mers candidații la europarlamentare declarați, puși deja. Din punctul meu de vedere, aici discutăm, în primul rând, despre modul în care au fost utilizați banii”, a dezvăluit Rodica Boancă, în exclusivitate la Puterea Știrilor.
„Au creat o fundație paravan pentru bani”
Senatoarea susține că o plângere a fost făcută și la AEP. Banii au circulat prin Fundația Medici pentru Sate deținută de Sorin Titus Muncaciu, deputat AUR, despre care Boancă susține că „a fost creată tocmai ca paravan”. Deputatul ar fi primit 11 milioane de lei pentru a coordona fundația.
„Totodată, există o plângere și la AEP, și nu înțeleg de ce dl. Greblă nu dă curs acelei sesizări depuse împreună cu această sesizare la DNA pentru a vedea dacă banii aceia au fost cheltuiți în mod legal și dacă aceste caravane, care ați văzut și dvs. poartă inscripțiile AUR, promovează foarte puternic partidul și este clar că acolo discutăm despre o campanie electorală.
Există și o fundație în spatele acestor caravane – Fundația Medici pentru Sate – o fundație care este chiar a unui deputat AUR, Sorin Titus Muncaciu. Fundația aceasta a fost creată tocmai ca paravan. Și iarăși aici este un mare semn de întrebare: dacă este legal ceea ce se întâmplă ca acele fonduri să circule printr-o fundație. Eu am foarte mari semne de întrebare. Este dreptul meu să am aceste semne de întrebare și să sesizez, și mai departe anchetatorii vor descoperi dacă sunt sau nu probleme și dacă este totul legal. Fundația Medici pentru Sate a fost creată special pentru acțiunea caravanei, care este doar o campanie electorală, să fim serioși. Nu au rezolvat problemele de sănătate ale oamenilor, nici problemele din sistemul sanitar”, a mai spus Boancă.
PS News l-a contactat pe George Simion pentru un punct de vedere, însă liderul AUR nu a răspuns solicitărilor noastre până la momentul publicării acestui articol.
Este vorba despre un dosar înregistrat la Parchetul Slobozia și care vizează caravanele medicale ale AUR – cele prin care oamenii lui Simion umblă prin țară și oferă analize medicale gratis, în speranța că vor obține în schimb voturi.
„În interesul cercetărilor care se efectuează în cadrul dosarului penal cu nr 2513/P/2023 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 386 Cod Penal, vă rugăm să ne comunicați dacă numiții: Simion George Nicolae, Târziu Claudiu Richard, Lulea Marius Dorin și Păunescu Silviu Titus dețin o calitate specială din cele prevăzute de art 40 Cod Procedură Penală”, se arată în solicitarea Poliției Ialomița.
Simion este președintele AUR, Claudiu Târziu este senator, Marius Lulea este fondatorul partidului și prezumtivul premier în cazul în care AUR câștigă alegerile, iar Titus Păunescu este deputat AUR.
Art. 386 din Codul Penal spune că: (1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.
Este vorba despre un dosar deschis la finalul anului trecut care se referă la serviciile medicale gratuite pe care AUR le oferă cetățenilor și care ar fi încadrate la foloase oneroase acordate alegătorilor.
AUR organizează în toată țara caravane medicale, oferind cetățenilor servicii medicale gratis. Caravanele medicale au un site propriu și un calendar prestabilit de partid, unde se pot înscrie cetățenii pentru consultațiile gratis oferite de partidul lui Simion.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News