Câştigul salarial mediu net a urcat la 4.593 lei în septembrie 2023

Bani
Sursa foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Câştigul salarial mediu net în luna septembrie 2023 a fost 4.593 lei, în creştere cu 62 lei (+1,4%) faţă de luna precedentă, iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (11.450 lei), potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mici câştiguri nete s-au înregistrat în hoteluri şi restaurante (2.524 lei).

Câştigul salarial mediu brut a fost 7.350 lei, cu 92 lei (+1,3%) mai mare decât în luna august 2023.

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,7%.

Indicele câştigului salarial real a fost 105,4%, în luna septembrie 2023 faţă de luna septembrie 2022, şi de 100,6% în luna septembrie 2023 faţă de luna august 2023. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 230,9%, cu 1,3 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna august 2023.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL