Administrația Prezidențială a răspuns cât a costat deplasarea președintelui Nicușor Dan în Statele Unite, unde șeful statului a călătorit pentru a participa la summitul Consiliului de Pace prezidat de liderul de la Casa Albă, Donald Trump.
Administrația Prezidențială a transmis, în răspunsul dat HotNews, că avionul închiriat de președintele Nicușor Dan pentru deplasarea în Statele Unite de săptămâna trecută a costat 200.000 de euro, adică aproximativ 1.018.667 lei.
Cotroceniul precizează că au fost analizate oferte de la mai multe companii aeriene, inclusiv de la Tarom, iar varianta aleasa a fost „cea care implica cele mai mici costuri”.
Avionul ales a fost unul de mici dimensiuni, cu 8 locuri, potrivit răspunsului dat de Palatul Cotroceni.
Administrația Prezidențială nu a precizat însă și ce avion a închiriat președintele sau compania de la care acesta a fost închiriat, deși HotNews a solicitat și aceste informații.
Totuși, potrivit Boarding Pass, o publicație specializată în știri din aviație, este vorba despre avion privat Bombardier Global 6000 deținut de omul de afaceri Ion Țiriac.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








