Categoria de români care va primi ajutor de 1.500 de euro de la stat. Condiţii necesare pentru a încasa banii

Sursa foto: X

O categorie de români va putea beneficia de un ajutor de 1.500 de euro, printr-un program aprobat de Guvern.

Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru cultivatorii de roșii şi usturoi în spații protejate.

Grantul compensează pierderile suferite pentru culturile înființate în decembrie 2023 – trimestrul I al anului 2024, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Potrivit unei note a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, toate dosarele depuse şi care urmează să fie depuse, până la data de 10 mai 2024, sunt eligibile fără a fi înscrise în platforma Sistem informatic integrat de management şi monitorizare (SIMM).

Beneficiarii acestui tip de ajutor pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice, societățile agricole, organismele/organizaţiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele şi stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol

Astfel, cei cu dosare eligibile pot primi de la stat 1.500 euro:

  •  1.500 euro pentru 1000 mp/beneficiar – la cultura de tomate în spații protejate
  •  1.500 euro/ha/beneficiar – la cultura de usturoi

În acest sens beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  •  să solicite ajutorul de stat prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;
  •  să înființeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu tomate în spații protejate;
  • fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ- teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, în anul 2024

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL