UPDATE, ORA 07.26
Diana Şoşoacă a criticat, luni seară, hotărârea Curţii Constituţionale privind respingerea candidaturii sale la Cotroceni, numindu-i pe judecătorii CCR ”trădători”, ”stalinişti şi nazişti”. ”Prin această motivare penibilă, nazistă, stalinistă, aţi facut din mine erou naţional martir”, a susţinut ea, adăugând că judecătorii CCR s-au antepronunţat privind un eventual comportament al său ca preşedinte. Ea a afirmat că îi va da în judecată pe membrii CCR.
”Prin această motivare penibilă, nazistă, stalinistă, aţi facut din mine erou naţional martir! Să înţeleg că veţi aresta şi arunca în puşcărie toti românii care o iubesc şi susţin pe Diana Iovanovici-Şoşoacă?”, a scris, pe Facebook, Diana Şoşoacă.
Ea a cerut demisia judecătorilor Curţii Constituţionale.
”Judecătorii CCR care au motivat penibil decizia de interdicţie a candidaturii mele sunt inculţi juridic! Demisia, inculţilor! Aţi încălcat art.72 Constituţie, aţi încălcat principiul separării puterilor în stat, aţi invocat delictul de opinie ca pe vremea lui Stalin şi Hitler! Aţi emis opinii subiective cu privire la comportamentul unei persoane căreia nu i-aţi permis să se apere! Aţi adus calomnia la rang de lege şi v-aţi antepronunţat cu privire la un eventual comportament al subsemnatei în calitate de preşedinte şi v-aţi antepronunţat cu privire la eventuale dosare penale şi administrative care nu au fost judecate, dar nici nu există dovezi că există. Aţi suprimat dreptul la opinie! Hotărârea nu are consistenţă şi substanţă constituţională!”, a susţinut Şoşoacă.
Ea i-a acuzat pe judecătorii CCR că au ”ucis Constituţia” şi că sunt ”trădătorii naţiei române”.
”Pe motivarea voastră Păcuraru nu putea să candideze pt că prezenta o emisiune liberă de nevaccinaţi! Ciolacu discriminează femeile şi moldovenii, simţindu-se jignit dacă este făcut moldovean şi mă atacă cu apelativul Mincinoasa ordinară, Simion este un agresor sexual: Te agresez sexual, scroafo!, Lasconi i-a făcut trădători pe romanii din diaspora, Ciucă a minţit cu privire la activitatea sa militară, toţi au plagiat doctorate şi au încalcat jurământul de demnitar, Kelemen Hunor pt că doreşte dezintegrarea teritoriului României şi preluarea Ardealului de către Ungaria! Geoană a fost la Ambasada Rusiei şi a fost decorat! Este angajat de o putere straină! Deci cum va fi el mediator?”, a continuat ea.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
ȘTIREA INIȚIALĂ
Curtea Constituţională a făcut publică, luni serară, hotărârea privind respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la Preşedinţie, arătând că înregistrarea acestei candidaturi încalcă unele condiţii de eligibilitate, cu referire la ”valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politicomilitară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO”. ”Chiar dacă jurământul de credinţă se depune de către candidatul câştigător al alegerilor, elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale”, susţine Curtea.
”Curtea reţine, raportat la actele şi faptele descrise de contestatori şi reţinute la paragrafele 7-14 şi 22 ale prezentei hotărâri, că înregistrarea candidaturii doamnei Diana Iovanovici Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 încalcă condiţiile de eligibilitate prevăzute de dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 şi 149, cu referire la valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politicomilitară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO. Astfel, Curtea va admite contestaţiile formulate şi va anula Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024”, se arată în document.
Totodată, potrivit CCR, ”dreptul de a fi ales este un drept fundamental de natură politică, reprezintă o condiţie sine qua non a democraţiei şi a funcţionării democratice a statului şi se exercită cu respectarea exigenţelor Constituţiei şi a legilor. Dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, a căror configurare rezultă din viziunea democratică a Constituţiei”.
”Chiar dacă jurământul de credinţă se depune de către candidatul câştigător al alegerilor, elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale. Examinarea acestor condiţii poate fi realizată numai de Curtea Constituţională. Ar fi inadmisibil şi contrar naturii procesului democratic ca ab initio candidatul să nu îndeplinească aceste condiţii şi totuşi să participe la alegeri, iar dacă le va câştiga să depună un jurământ de credinţă formal”, argumentează Curtea Constituţională.
De asemenea, CCR menţionează că ”este de notorietate faptul că, prin discursul său constant, doamna Diana Iovanovici Şoşoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului şi la încălcarea ordinii constituţionale”.
”Regulile democratice se aplică tuturor cetăţenilor, indiferent de calitatea lor în stat şi de opţiunile politice, neputând fi tolerate manifestările şi derapajele anarhice în spaţiul public. O astfel de conduită aduce în discuţie problema folosirii instituţiilor şi procedurilor constituţionale în scopul negării în final a exigenţelor, principiilor şi valorilor reglementate constituţional. Declaraţiile publice, luările de poziţii şi exprimarea unor convingeri în contradicţie cu valorile constituţionale şi cu exigenţele unei societăţi democratice, coroborate cu participarea la anumite evenimente publice sunt temeiuri suficiente pentru a indica faptul că doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă, în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al României, pune la îndoială şi desconsideră obligaţia de respectare a Constituţiei prin discursul său public referitor la înlăturarea unor garanţii esenţiale ale valorilor şi opţiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE şi al NATO. Prin urmare, este evident că respectarea Constituţiei şi apărarea democraţiei – condiţii pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României – sunt aspecte străine discursului public promovat de aceasta”, adaugă CCR.
De la şedinţă au lipsit Livia Stanciu şi Elena Simina Tănăsescu, ambele numite de preşedintele Iohannis.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News