CCR va discuta, pe 13 decembrie, sesizarea lui Klaus Iohannis pe legea privind organizarea  poliţiei judiciare

Curtea Constitutionala CCR
Inquam Photos / George Călin/CCR

Curtea Constituţională va discuta, pe 13 decembrie, sesizarea de neconstituţionalitate a preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.

Şeful statului a sesizat, vinerea trecuta, la CCR această lege.

Preşedintele Iohannis argumentează că actul normativ realizează o serie de intervenţii legislative asupra Legii nr. 364/2004, în sensul detalierii surselor de provenienţă ale poliţiştilor din poliţia judiciară care vor dobândi calitatea de organe de cercetare penală, a condiţiilor pentru obţinerea avizului de desemnare în poliţia judiciară, stabilirii situaţiilor în care poate fi retras avizul de desemnare în poliţia judiciară şi a procedurii aferente, respectiv reglementării situaţiilor de încetare a calităţii de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare.

Actul normativ stipulează şi o normă tranzitorie, potrivit căreia avizele de desemnare în poliţia judiciară emise anterior intrării în vigoare a actului normativ îşi păstrează valabilitatea şi dispoziţiile referitoare la retragerea avizului şi încetarea calităţii de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare sunt aplicabile. În cazul poliţiştilor care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, dispoziţiile se aplică după 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: