Tragedia de la Ferma Dacilor. Ce declarații a dat Cornel Dinicu

Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Cornel Dinicu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar ceilalți doi administratori din documentele pensiunii de la Tohani sunt în arest la domiciliu.

Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, a dat prima declarație în fața anchetatorilor în urma incendiului devastator care a luat opt vieți.

Acesta combate ipoteza procurorilor legate de circumstanțele în care a avut loc incendiul și spune că dorește să știe cu exactitate ce s-a întâmplat acolo. Dinicu a mai spus că se pune la dispoziția organelor de anchetă pentru ca adevărul să iasă la iveală.

”Este plata în avans și o pedeapsă în avans pentru multe vieți și sunt interesat să elucidez acest mister atâta timp cât știu că am depus toate diligențele în așa fel încât să asigur orice condiție de securitate chiar în plus față de cele cerute de ISU”, a spus el, potrivit antena3.ro.

Cornel Dinicu a mai spus că trăiește o dramă fără margini, după ce l-a păierdut pe fiul său în incendiu și vrea să afle adevărul și pentru supraviețuitorii incendiului și membrii familiilor victimelor.

Cornel Dinicu şi ceilalți doi inculpați din dosarul Ferma Dacilor faţă de care au fost dispuse măsuri preventive au contestat decizia pronunţată, miercuri, de Judecătoria Ploieşti, potrivit Agerpres. Conform portalului instanţelor de judecată, Cornel Dinicu, arestat preventiv pentru 30 de zile, dar şi Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, care au primit arest la domiciliu, au contestat aceste măsuri.

Cei trei sunt acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL