Africa și pericolele prezentate de inteligența artificială (AI) vor fi două dintre temele cheie pentru Italia, în timpul președinției sale de un an a Grupului celor Șapte, a declarat joi premierul italian Giorgia Meloni, transmite Reuters.
Italia a preluat președinția rotativă a G7, care include Statele Unite, Canada, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie și Italia, la începutul lunii ianuarie.
Aceasta va găzdui numeroase reuniuni ministeriale de-a lungul anului, inclusiv un summit al liderilor, în iunie. Cu toate acestea, Meloni a spus că vrea să organizeze o sesiune specială înainte de iunie, concentrată pe AI.
„Sunt extrem de îngrijorată de impactul (AI) asupra pieței muncii”, a spus ea într-o conferință de presă pentru a marca sfârșitul anului 2023. „Astăzi ne confruntăm cu o revoluție în care intelectul (uman) este în pericol de a fi înlocuit”.
Ea le-a spus reporterilor că sprijinirea dezvoltării africane va fi, de asemenea, o temă centrală a G7, spunând că este vital să se stimuleze economiile locale și standardele de trai pentru a descuraja potențialii migranți să se îndrepte spre Europa.
„Ceea ce cred că trebuie făcut în Africa nu este caritate. Ceea ce trebuie făcut în Africa este să construim cooperare și relații strategice serioase ca egali, nu prădători. Ceea ce trebuie făcut în Africa este să apărăm dreptul de a nu fi nevoit emigrează… și asta se face cu investiții și o strategie.”
Printre alte probleme care ar putea domina președinția Italiei se numără războiul în curs din Ucraina și conflictul din Gaza dintre Israel și grupul militant palestinian Hamas.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News