Astăzi, la urne, Bucureștiul are şansa să-și aleagă un nou primar. Dar realitatea e tristă: mobilizarea e redusă, prezența la vot pare să fie mai degrabă o excepție decât regula. Iar dacă cetățenii Capitalei nu se prezintă în număr mare la vot, atunci ce legitimitate are, de fapt, viitorul primar? Dacă principalul criteriu al legitimității unei democrații este că puterea vine „de la popor”, atunci cum să privim cu încredere un primar ales cu sprijinul activ al unei minorități? Cum să fim convinși că acesta reprezintă voința reală a bucureștenilor? Nivelul scăzut de participare ridică – inevitabil – întrebări serioase despre moralitatea socială și răspunderea civică în Capitală.
Explicațiile oferite de sociologi pentru prezența care pare că nu va depăși cu mult 30% sunt îngrijorătoare: dezamăgire, neîncredere, sentiment de inutilitate a votului — un vot care, oricât ar conta, pare că nu reușește să stârnească implicarea. Cred că, dincolo de retorica politică, ar trebui să deschidem o dezbatere reală — nu doar despre cine câștigă Primăria, ci despre ce înseamnă cu adevărat să faci oraş cu oameni care te aleg.
Prezența scăută la votul de astăzi arată și o rupere tot mai periculoasă între administrație și cetățean. Iar această ruptură ar trebui să dea fiori oricărui viitor edil, indiferent de numele său. Pentru că, dincolo de rezultatele care vor veni în această seară, rămâne întrebarea esențială: cum se poate guverna un oraș de aproape două milioane de oameni cu un mandat susținut doar de o fracțiune vizibilă a lor?
În democrație, legitimitatea nu se măsoară doar prin câștig, ci și prin participare. Iar participarea Bucureștiului, astăzi, ridică un semn de întrebare mai mare decât orice miză electorală. Indiferent cine va fi viitorul primar, prima lui luptă nu va fi cu infrastructura, cu traficul sau cu termoficarea. Va fi cu încrederea pierdută a bucureștenilor. Iar asta este o bătălie pe care niciun edil nu o poate câștiga singur.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
