Ce spune Victor Ponta despre o eventuală revenire în PSD

Victor Ponta
Sursă foto: Facebook/ Victor Ponta

Fostul premier Victor Ponta, care a fost numit consilier onorific al premierului în domeniul relaţiilor economice internaţionale, a afirmat, întrebat dacă ar fi dispus să revină în PSD, că el pe vremea lui Liviu Dragnea a fost exclus din partid pentru ceva ce consideră că a făcut bine, în acel faimos scandal care l-a implicat pe Sorin Grindeanu.

„Eu nu am plecat din PSD. Am fost exclus pentru ceva ce cred am făcut bine, dacă mă întrebaţi şi azi şi anume ne-am opus lui Liviu Dragnea în faimosul scandal cu Sorin Grindeanu. Între timp PSD, aşa nu oficial, dar într-un fel şi-a mai recunoscut din greşeală. În primul rând, luându-l pe Sorin Grindeanu înapoi. Suntem social-democraţi. Mai departe însă chestiunile de partid, e mai greu pentru PSD să spună «măi, chiar am greşit atunci când v-am dat afară. Asta e. Aşa era vremea lui Dragnea». Dacă o vor face şi eu şi colegii mei din Pro România suntem foarte bucuroşi.”, a declarat Victor Ponta, întrebat într-o intervenţie telefonică la Digi 24, dacă ar fi dispus să revină în PSD, în cazul în care îi va fi propus acest lucru.

Întrebat dacă ar fi pregătit să revină în PSD, dacă partidul şi-ar recunoaşte greşeala, Victor Ponta a răspuns: „Dar nu depinde doar de mine şi de Ciolacu”.

„Dacă va exista o discuţie, o purtăm cu toată deschidere”, a completat fostul premier.

Victor Ponta a fost preşedintele PSD în intervalul 2010-2015 şi co-preşedinte al USL împreună cu Crin Antonescu. Ponta a fost premier din luna mai a anului 2012 şi până în noiembrie 2015, atunci când a demisionat din funcţie, pe fondul presiunii societăţii civile, după tragedia de la Colectiv.

În luna iunie a anului 2017, Ponta a fost exclus din PSD, după ce formaţiunea condusă la acea vreme de către Liviu Dragnea i-a retras sprijinul politic prim-ministrului de la acea dată Sorin Grindeanu, care a refuzat să demisioneze din funcţie şi l-a numit pe Victor Ponta ca şef al Secretariatului General al Guvernului. În anul 2018, Victor Ponta a înfiinţat partidul Pro România în care s-au înscris atunci mai mulţi social-democraţi nemulţumiţi de felul în care a condus Liviu Dragnea PSD.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL