Ce spune Ciolacu despre candidatura lui Vasile Rîmbu la Primăria Suceava, în condiţiile în care Rîmbu e inculpat

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

PSD l-a desemnat drept candidat pentru Primăria Suceava pe Vasile Rîmbu, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, trimis în judecată pentru corupţie. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, întrebat dacă nu se creează un precedent prin această candidatură, face trimitere la drepturile cetăţenilor care nu sunt condamnaţi. La rândul său, Rîmbu compară dosarul său cu o fază incertă din sport, spunând că acesta se află în ”camera VAR”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă prin nominalizarea lui Vasile Rîmbu drept candidat al PSD pentru funcţia de primar al municipiului Suceava, în condiţiile în care acesta este inculpat într-un dosar de corupţie, nu se creează un precedent în partid.
”Este condamnat de vreun magistrat cu ceva? Este condamnat de către cineva? Are drepturi cetăţeneşti la fel ca şi mine, la fel ca şi dumneavoastră? Este trimis în judecată?”, a răspuns Marcel Ciolacu.
El a ţinut să sublinieze că ”nu este nicio măsură luată” şi ”un judecător nu s-a exprimat în cazul domniei sale, lucru foarte important”.
Liderului PSD i s-a răspuns că Rîmbu este trimis în judecată pentru corupţie.
La rândul său, Vasile Rîmbu a răspuns în parabole, făcând trimitere la ”camera VAR” din sport.
”Nu ştiu de ce dosare ştiţi dumneavoastră, eu nu ştiu. Îmi daţi voie să răspund? De puţin timp, în sport, a apărut camera VAR. Ea stabileşte faze confuze, defecte sau mai puţin clare. Deci ceea ce spuneţi dumneavoastră este în camera VAR şi se analizează aspectul dacă a fost offsaid sau fault la portar. Vă asigur că se va judeca bine faza şi totul va fi normal”, a afirmat candidatul PSD pentru Primăria Suceava.
În noiembrie anul trecut, Vasile Rîmbu, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, şi fosta şefă a Serviciului Juridic din cadrul unităţii medicale au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, care-i acuză de folosirea de informaţii care nu erau destinate publicităţii. Cei doi ar fi accesat conţinutul unor adrese pe care unitatea medicală le-a trimis procurorilor, în dosarul din pandemie care viza ”zădărnicirea combaterii bolilor”.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: