UPDATE 12:54
Întrebări ale jurnaliștilor:
Vă considerați, ca doctrină, mai degrabă social-democrat sau liberal?
Cîrstoiu:
Culmea e că suntem la o convergență de opinii între cele două partide.
Eu sunt cumva la mijlocul doctrinelor.
Eu nu sunt un om politic, ci prezint un proiect pornind de la necesitățile oamenilor.
Cred că vom avea puterea să explicăm oamenilor ce abordări avem și sunt sigur că peste 85 de zile mă veți întreba cum mă simt ca primar general.
Cum au fost negocierile?
Cinstit, noi am discutat tot timpul despre proiectul numit Spitalul Universitar, care e ca o uzină. Cinstit, e cam ca 3 municipii mari ca valoare a investițiilor.
Încet, încet, am ajuns să ducem discuția către necesitățile orașului, pentru că spitalul nu e în afara orașului, ci în inima lui.
Ciucă:
Această desemnare arată deschiderea pe care partidele trebuie să o aibă către oameni
E un semnal că PNL-PSD vor avea candidat comun și la alegerile prezidențiale?
Ciolacu:
Am venit cu un proiect comun pentru București, avem un proiect comun și pentru Europa (alegerile europarlamentare).
Dacă românii ne vor da votul pentru aceste două proiecte, sunt ferm convins că vom avea un proiect și pentru România.
Nu considerați că sunteți un candidat de sacrificiu?
Cîrstoiu:
Eu am oferit stabilitate instituției pe care am condus-o, de ce nu aș putea să fac asta și pentru București?
Dar ați fost anunțat târziu:
Nu am fost, doamnă, anunțat târziu.
Ce vă recomandă să fiți primarul Capitalei?
Eu cred că faptul că am reușit să armonizez atâtea echipe – spitalul, facultatea…primăria trebuie să fie o navă pe care nu își permiți erori.
Cred că pot fi un garant al drepturilor cetățenești
Îmi doresc un oraș care să ne reprezinte pe noi toți – un oraș al bătrânilor, al oamenilor adulți, al celor care își duc copilul dimineața la spital
Gabriela Firea a cerut un loc pe listele pentru PE sau dvs i l-ați oferit?
Ciolacu:
Nu pot să pun termenii în acest fel, că i-am oferit eu ceva Gabrielei Firea.
Gabriela Firea știe să se lupte singură pentru ce își dorește și pentru ce merită.
Am stat cu toții la masă și am hotărât că aceasta e varianta cea mai bună.
Apare pe scenă, lângă Ciolacu, Ciucă și Cîrstoiu, și Robert Negoiță, întrebat de jurnaliști pe cine va vota?
Îmi pare rău că spun prea des ce gândesc
Ce relevanță are ce votez eu? Când voi vota, votez cu speranță pe cineva pe care îl cunosc. Ieri l-am cunoscut pe Cătălin. Nu încercați să interpretați lucruri, să smulgeți vorbe de la mine
Despre „nașul” Traian Băsescu
Foarte bună întrebarea
Îmi place că mă întrebați de Băsescu, dar nu mă întrebați de străbunici.
Da, am avut o discuție lungă, în care domnia sa, ca într-o familie, mi-a explicat că nu e bine să fac treaba asta, dându-mi niște argumente strict umane, lucru pe c are l-a făcut și tatăl meu. Ei, nu am ascultat, așa sunt eu.
Vă rog să îl întrebați la un moment dat pe Traian Băsescu dacă mă votează.
Despre Sorin Oprescu – e un model de administrație pt dvs?
Suntem două persoane total diferite, dar avem un lucru în comun
UPDATE 12:41
Cătălin Cîrstoiu:
Am discutat mult împreună despre idei, proiecte, despre modificări legislative absolut necesare și am ajuns la o convergență de idei.
Toate acestea au dus la un plan unic pentru viitor.
O să mă întrebați de ce a acceptat un doctor această provocare? Cu echipa mea, cu mâinile mele, cam 4.000 de pacienți își găsesc o soluție medicală.
Dacă mergem mai departe, la UMF, cu 1.200 de cadre didactice, școlim an de an 1.000 de oameni care vor să fie medici.
Bucureștiul e un proiect unic cu mai multe capitole subsecvente, în c are primarul general trebuie să ia decizia, având soluții de la ceilalți.
Da, se poate, mergem în continuare. Primarul general nu trebuie să numere steaguri sau să care o roabă, ci trebuie să dea viziune și să asigure că are oameni care fac asta.
O mărturisire personală – poate că una din obligațiile mele a fost să asigur la Spitalul Unviersitar tratamentul unor boli grave, precum cancer. Avem cel mai modern buncăr de radioterapie. Am văzut la acest oraș că are aceeași boală, care m-a obsedat
Aveți în fața dumneavostră un supraviețuitor al acestei boli. E o mărturisire dureroasă.
Împreună vom învinge un oraș bolnav și îl vom face sănătos.
UPDATE 12:35
Marcel Ciolacu:
M-am săturat de explicații de ce nu se poate.
Când se apropie alegerile, politicienii vin și spun cum le-au tăiat aripile adversarii politici. Sunt și excepții.
După 32 de ani de la Revoluție, vedem cum nu avem căldură, cum nu se fac drumuri, dar pierdem perspectiva.
De când sunt premier, primarul Capitalei nu m-a căutat niciodată. Ce poți construi?
Categoric, dacă venea la mine sau la Parlament s-ar fi căutat soluții.
Singurul lucru cu care se laudă sunt proiectele lăsate de Gabriela Firea.
Noi am creat o perspectivă, o stabilitate. Am luat un guvern în care miniștrii se certau între ei. În timpul dnului Ciucă și de când sunt eu premier, am văzut o echipă.
Sunt cele mai multe fonduri europene de după Revoluție.
Dr Cîrstoiu nu a stat cu mâna întinsă la guvern și a făcut proiecte prin PNRR pentru a face investiții.
Avem nevoie de coerență, avem nevoie de o viziune pentru acest oraș în care se construiește anapoda. Trebuie să intrăm în altă logică.
De aceea am făcut o alianță electorală. Dacă românii ne vor da votul, categoric că vom veni cu un proiect pentru București și pentru Europa.
Eu nu vreau să caut vinovați, vreau să construiesc o echipă.
Da, am căutat împreună soluția cea mai bună. Nu m-am certat cu dna Firea.
Atât dna Firea, cât și dnul Burduja au fost de acord să facem o echipă.
UPDATE 12:25
Sebastian Burduja:
E un moment important. Vorbim de o miză aparte, despre București, un oraș care este peste Roma sau Viena, din punct de vedere al puterii de cumpărare. Sunt date Eurostat. Dar Bucureștiul nu arată la fel de bine ca aceste metropole, pentru că a fost prost administrat, a fost terenul de luptă pentru orgolii.
Capitala României a făcut mult, trebuie să facă și mai mult, dar nu a putut pentru că a fost o luptă de orgolii.
În 2020 am făcut campanie pentru cineva care a promis schimbarea, care nu a venit niciodată.
Acum, avem o șansă istorică, prin profesorul Cîrstoiu.
Timpul indolenței a trecut.
Să nu faceți micul Paris, să faceți marele București.
Nicolae Ciucă:
E o mare bucurie, după atât de mult timp, să ne aflăm la lansarea candidatului susținut de PNL și PSD
Activitatea politică e percepută de români ca fiind una egoistă, în care politicienii sunt interesați mai mult de ce se întâmplă cu ei
Această stare de fapt se poate schimba.
De când am intrat în Armată am fost în slujba țării.
Decizia noastră a fost să dăm dovadă de unitate, nu de dezbinare, prin crearea unei liste comune de candidați.
Pe acest model am considerat că e oportun și necesar să venim cu un proiect și candidat comun – dr.prof Cătălin Cîrstiu.
Nu am venit cu un om politic, ci cu un om care a slujit oamenii de dimineața până seara, într-o instituție în care oamenii chiar au nevoie de ajutor.
Este un om care nu e interesat de afaceri și de dezbateri la televizor, și e interesat să facă lucruri.
Și discutăm de o echipă care vine să se preocupe de problemele bucureștenilor.
Tratează anual aproape o jumătate de pacienți și gestionează zilnici situații de criză. Bucureștiul e în situații de criză.
A demonstrat de-a lungul carierei că e în măsură să unifice resursele unei echipe.
Vom avea pe cineva care știe să taie și să repună în funcție un întreg organism.
Dincolo de virtuțile echipei domniei sale, discutăm de sprijinul pe care îl are de la cele 2 partide politice care vor asigura tot ce e necesar pentru a câștiga Primăria Capitalei. Nu pentru dumnealui, ci pentru bucureșteni.
UPDATE 12:14
Gabriela Firea: Sunt emoționată, dar totuși fericită că astăzi, de Ziua fericirii, discutăm despre București. Sunt absolut convinsă că ideile noastre ca echipă, în mare parte, vor fi preluate de noua echipă pentru câștigarea PMB și a primăriilor de sector.
Avem, sper, un scop comun: Nu să ocupăm o funcție, ci acela ca în București să nu ne mai fie rușine că e mizerie, iar oamenii trăiesc în frig
UPDATE 12:11
A început conferința de presă la care se anunță candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei. Coaliția de guvernare a decis ca managerul Spitalului Universitar București, medicul Cătălin Cîrstoiu, să fie candidatul PNL- PSD la Primăria Capitalei.
UPDATE 12:00
Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, în drum spre conferința de presă comună.
PS News vă prezintă imagini în exclusivitate de la conferința de presă comună:
–––––––––
Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă îl prezintă miercuri, la ora 12.00, pe candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, într-o conferinţă de presă care va avea loc la Palatul Parlamentului, la care vor participa şi preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, şi preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, coordonatorii campaniei pe Bucureşti.
Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, şi Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al Coaliţiei PSD-PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, alături de preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, şi preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, vor susţine o conferinţă de presă miercuri, ora 12.00, la Palatul Parlamentului, Sala „Nicolae Bălcescu”, se arată în anunţul PSD.
Medicul Cătălin Cîrstoiu a fost, marţi, la Palatul Victoria pentru a discuta cu liderii coaliţiei despre candidatura sa la Primăria Capitalei. Acesta nu se va înscrie în niciunul din cele două partide, urmând a fi susţinut ca independent în cursa electorală.
Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a anunţat că Gabriela Firea se va afla pe lista PSD-PNL la alegerile europarlamentare şi va coordona alături de Sebastian Burduja campania pe Bucureşti.
”Doamna Firea va fi pe lista la europarlamentare”, a confirmat el.
”Vor fi coordonatorii de campanie pe Bucureşti, din partea PSD doamna Gabriela Firea, din partea PSD, domnul Burduja”, a mai spus secretarul general al PSD.
Cătălin Cîrstoiu, candidatul desemnat de PSD şi PNL la Primăria Capitalei, care urmează să fie prezentat oficial miercuri, este manager al Spitalului Universitar din Capitală, din anul 2009, şi are 25 de conturi bancare, un autoturism Cadillac şi bijuterii de 150.000 de euro.
Medicul Cătălin Cîrstoiu, în vârstă de 49 de ani, este profesor universitar la Catedra de Ortopedie-Traumatologie SUUB, Bucureşti (România) şi membru în Consiliul Profesoral la Facultatea e Medicină.
Din 2009 este managerul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti (SUUB) şi şef al Secţiei de Otopedie din cadrul SUUB.
La bază este medic primar de otopedie- traumatologie.
Este Doctor în medicină Universitatea de Medicinã şi Farmacie „Dr.Carol Davila”, Bucureşti. Tema sa de de doctorat are titlul: „ Algoritm diagnostic şi terapeutic al reviziei componentei femurale decimentate aseptic în artroplastia totalã a şoldului” iar Conducãtor ştiinţific este Prof. Dr.Ion Dinulescu.
A absolvit Medicină Generală, la Universitatea de Medicinã şi Farmacie „Dr.Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Medicinã Generalã.
DECLARAŢIA DE AVERE
Potrivit declaraţiei de avere a medicului Cătălin Cîrstoiu din 2023, acesta are împreună cu soţia sa un teren intravilan de peste 3.000 de mp, cumpărat în 2011, în localitatea Mogoşoaia şi o casă de locuit, în judeţul Ilfov, de 450 de mp, din 2008, precum şi un apartament achiziţionat în 2014, în Capitală.
La capitolul autovehicule, medical are un Cadillac an de fabricaţie 2008. Managerul mai declară bijuterii în valoare totală de 150.000 de euro.
Cătălin Cîrstoiu are 25 de conturi bancare şi depozite la mai multe bănci, atât în lei cât şi în euro şi dolari.
Acesta a declarat că a acordat un împrumut în valoare de 4.384.644 lei, către Anemona Clinical Services SRL, dar şi două împrumuturi către o persoană fizică, Geană Veronica, de 440.000 de lei şi 138.000 de euro. Acesta mai declară active la firma Anemona Clinical Services, Anemona Med şi Praxis Medical.
Cîrstoiu a încasat din dividende 394.649 lei, de la firma Anemona Clinical Services, în timp ce soţia sa a încasat 394.649 lei şi 507.281 lei. Din altă firmă, Praxis Medical, medicul a încasat dividend în valoare de 687.722 lei. Medicul Cătălin Cîrstoiu declară în ultimul an fiscal venituri din salariu de 450.645 lei, de la Spitalul Universitar de Urgenţă, precum şi un salariu de 224.575 lei la Universitatea de Medicina Si Farmacie – Carol Davila. Soţia sa, tot medic, a încasat salarii de 195.130 lei, de la Spitalul Universitar şi 126208 lei de la Universitatea de Medicina Si Farmacie – Carol Davila. Cei doi au încasat şi câte 1.500 de euro din chirii. Ultima declaraţie de avere a fost completată cu data de 15 iunie 2023.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News