Ciolacu spune că România are nevoie de o nouă lege a pensiilor

Ciolacu
Sursa foto: captură video Guvern

Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a afirmat, sâmbătă, că este nevoie de o nouă a lege a pensiilor.

„Considerăm că este nevoie de o nouă lege a pensiilor şi a devenit o prioritate legislativă pentru grupurile reunite ale PSD şi pentru Ministerul Muncii din acest moment. Mi-aş dori o nouă lege a pensiilor care să intre în vigoare cu data de 1 ianuarie. Şi cei de la Comisie (Comisia Europeană – n.r.) şi noi ştim că sunt foarte multe inechităţi în vechea lege a pensiilor. În continuare avem pensii de 1.500 de lei, dar şi pensii de 30-40.000 de lei. Trebuie să intervenim, avem această obligaţie ca şi stat, ca să închidem cât mai mult din acest decalaj major”, a declarat Ciolacu la finalul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD.

El a menţionat că s-a discutat despre pachetul care va fi cuprins într-o singură lege – legea de asumare a răspunderii în Parlament atât pe combaterea evaziunii, cât şi referitor la reformele din administraţia locală şi măsurile de încadrare într-un deficit mai mic decât anul trecut şi cu o perspectivă de a închide in 2025 un deficit de 3 %.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL