Ciolacu trimite Corpul de Control la DGASPC Giurgiu, după apariția imaginilor în care un polițist agresează fetele

marcel-ciolacu
Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu trimite Corpul de Control să se ocupe de cazul de la Giurgiu, unde un polițist este filmat când agresează și amenință copiii aflați în sistemul de protecție specială. Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a declarat, vineri, după cazurile de nereguli semnalate la centre pentru copii şi case familiale din Giurgiu, că i-a cerut premierului trimiterea Corpului de Control pentru a verifica întreaga situaţie de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).

„Nu trebuie să mai fim blânzi cu astfel de persoane. Cine nu-şi face datoria, categoric să plece”, susține ea.

„Am făcut o scrisoare către primul ministru, Marcel Ciolacu, şi către ministrul Afacerilor Interne, prin care am solicitat domnului prim-ministru trimiterea Corpului de Control la Giurgiu pentru a verifica cele întâmplate şi nu doar, întreaga situaţie de la DGASPC. Între timp, am observat, dintr-o apariţie pe site-ul Ministerului de Interne, că şi dânşii s-au autosesizat, respectiv de la IPJ Giurgiu, care au transmis către Parchet pentru începerea unor cercetări”, a precizat ea.

Întrebată dacă au fost verificate conturile de pe reţelele de socializare de unde au fost trimise filmările, pentru a se stabili dacă sunt false sau nu, şi dacă a vorbit cu fetele beneficiare,

Intotero a explicat: „În urma primirii acelor imagini, în urmă cu aproximativ două zile, deplasându-mă la faţa locului, am constatat că da, există o situaţie tensionată, ceea ce se vedea şi în imaginile respective, o situaţie foarte tensionată între cei care muncesc la acest centru şi beneficiari. Şi da, într-adevăr, anumite expresii nu îşi au locul.

Am spus-o şi o repet: nu este o muncă uşoară, dar cine a ales să muncească în acest domeniu trebuie să fie dedicat trup şi suflet. Aceşti copii, aceşti minori, au ajuns acolo şi vin cu traume. Aici nu vorbim că cineva are un autoturism, face o pană, schimbi roata şi autoturismul este în stare funcţională. Aici vorbim de terapii, de înţelegere pe o perioadă îndelungată. Or, dacă alegi să munceşti într-un astfel de domeniu, trebuie să empatizezi cu fiecare caz în parte”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL