Premierul Marcel Ciolacu, a afirmat joi, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că vrea organizarea unui referendum pentru Roșia Montană, pentru a vedea dacă românii sunt de acord cu exploatarea aurului. Declarația vine în contextul în care vineri se așteptată pronunţarea deciziei de către instanţa arbitrală internaţională privind despăgubirile sau posibilitatea exploatării aurului.
„Eu aș zice sa organizăm referendum pentru Roșia Montană. Să vedem dacă românii sunt de acord sa începem exploatarea aurului”, a declarat Ciolacu.
Vineri este așteptată o decizie în cazul Roșia Montană, iar în funcție de aceasta se va formula strategia de negociere, a anunțat ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, care a explicat că „există și varianta să nu plătim nimic, ci să se facă exploatarea”, potrivit Digi24.
„Am fost înștiințați că în cursul zilei de vineri se va pronunța decizia de către instanța arbitrală internațională. Așteptăm să vedem care va fi această decizie și urmează mai apoi să ne formulăm strategia de negociere și în funcție de cum vor fi coordonatele acestei strategii de negociere vom parcurge etapele necesare pentru a ajunge la un consens cu beneficiarii acelei decizii”, a declarat Marcel Boloș.
Întrebat dacă o cale de atac extraordinară mai este posibilă, ministrul Finanțelor a răspuns că da, dar că „se derulează destul de rapid”.
„Este posibilă, dar ea se derulează destul de rapid. Așa sunt uzanțele instanțelor arbitrale internaționale și perspectiva aceasta de a schimba decizia care se va pronunța vineri, în urma discuțiilor cu juriștii, este destul de mică”, a mai spus Boloș.
Despăgubiri de 6,7 miliarde de dolari
În iunie 2017, compania canadiană, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, a chemat România în instanță la un Tribunal al Băncii Mondiale, unde a invocat pierderi de miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană.
„Au cerut 6, 7 miliarde de euro și minim ceea ce au investit, adică un miliard de euro. Există perspectiva unei decizii nemonetare. Să sperăm că alternativa aceasta va fi luată în calcul. Decizia nemonetară ar fi rezultatul luării în considerare a faptului că licența de exploatare este încă în vigoare și obligația statului pentru a continua investiția în condițiile prevăzute în raportul de mediu poate fi o variantă reținută de către instanță”, a mai spus Boloș.
Conform Gabriel Resources, din zăcământul de la Roşia Montană se pot extrage 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Valoarea acestora era, în 2013, estimată la peste 16 miliarde de dolari. Controvesată este însă modalitatea de extragere a metalelor preţioase – cu ajutorul cianurilor. Organizaţiile ecologiste au susţinut că procedeul este dăunător pentru mediu, dar şi pentru locuitorii din zonă. În plus, acestea au atras atenţia că extinderea minei va distruge o parte a vechilor galerii romane, dar şi patru vârfuri montane.
Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în iulie 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol, ceea ce înseamnă oprirea oricărui proiect de exploatare minieră.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News