Ciucă: Pentru a rămâne la guvernare după 2024, trebuie să proiectăm o perspectivă de speranță

nicolae ciuca
Sursa foto: captură video

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis vineri, la Şcoala de Vară a TNL de la Neptun, că pentru a rămâne la guvernare și după 2024, liberalii trebuie să se organizeze și să mențină strategia de abordare a fiecărei localități pentru a-i convinge pe oameni să voteze PNL, nu doar pentru ceea ce a făcut bine la guvernare, ci și pentru a proiecta o perspectivă de speranță, astfel încât oamenii să aibă încredere în liberali.

„Pentru că tot a venit vorba despre abordarea anului electoral 2024, Partidul Naţional Liberal are tot ce îi trebuie, aşa cum spuneam. Are istorie, are prezent, tinerii PNL și-au propus să aibă minim 3.228 de reprezentanţi în structurile politice de conducere ale localităţilor din ţară. Din perspectiva mea, mi-aș dori să fie trei, patru, dar fraților, să fie pe merit. Pentru ca să fie pe merit, asta înseamnă să muncim, asta înseamnă să ne organizăm, să ieșim din această stare de blazare de la care extragem doar că nu avem nu știu ce construcție politică sau că o avem, că cineva poate să câștige mai mult, că cineva are șanse mai mari”, a declarat Nicolae Ciucă, la școala de vară a PNL.

El a precizat cum trebuie abordat anul electoral 2024.

„Nu așa se abordează anul electoral 2024. Anul 2024 se abordează spunând: 3.228 de localități, vă rog să înmulțiți cu cifra pe care o considerați dumneavoastră necesară, astfel încât, la final, PNL să fie la guvernare așa cum ne dorim și cum domnul secretar general Lucian Bode a spus, și după 2024 la guvernare. Pentru asta trebuie să ne organizăm, pentru asta trebuie să menținem partea de planificare și abordarea fiecărei localități în parte pentru a-i convinge pe oameni că trebuie să ne voteze, nu argumentând doar cu ceea ce am făcut, că am făcut bine, îl dăm deoparte; toate aceste realizări reprezintă doar fundația pe care putem să proiectăm o perspectivă de speranță pentru ca oamenii să aibă încredere în noi. Pentru asta, dragi tineri liberali, trebuie să vă implicați, să fiți alături de noi și, din perspectiva mea, la nivelul organizației înseamnă combustibilul pentru racheta care abordează alegerile din 2024”, a mai transmis liderul PNL.

De asemenea, Nicolae Ciucă le-a cerut tinerilor liberali să rămână cu picioarele pe pământ.

„Ori cât de sus vreți să ajungeți și oricât de mult ar sta vulturul sus, noi nu trebuie să ne dezlipim picioarele de pe pământ. Să rămânem cu picioarele pe pământ, să rămânem ancorați în realitate, este mai important decât orice”, a mai afirmat Ciucă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL