Ciucă, despre sistemul Patriot: România, din capabilităţile pe care le are, poate să răspundă la orice solicitare

Sursa foto: Facebook

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, în legătură cu oferirea unui sistem Patriot Ucrainei, că din capabilităţile pe care le are România poate răspunde la orice solicitare dacă pune ceva în loc. ”Dacă renunţi la o parte din sistem şi nu e puţin, e 25%, obligatoriu trebuie să o înlocuieşti cu ceva”, a arătat el. ”Sistemul este unul american. Trebuie să discutăm cu Statele Unite pe o soluţie în acest sens pentru că nu este vorba doar de a veni cu ceva de oriunde, este vorba de un sistem care să intre în deplină interoperabilitate, care să fie compatibil”, a explicat Ciucă.

Nicolae Ciucă a fost întrebat, joi, la Euronews România, ce se întâmplă dacă România donează Ucrainei sistemul Patriot.

”Eu consider că răspunsul pe care l-a dat domnul preşedinte la această întrebare este unul cât se poate de clarificator, în sensul în care România, din capabilităţile pe care le are, poate să răspundă la orice solicitare dacă pune ceva în loc. (…) România a achiziţionat patru sisteme Patriot, din care unul este operaţional 100%. Celelalte trei sunt în România, dar sunt mai multe faze de operaţionalizare şi până în momentul în care nu se finalizează întreg procesul tehnic, sistemul nu poate fi considerat operaţional”, a afirmat Ciucă.
Potrivit acestuia, nu se poate vorbi despre o donare a sistemului.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: