Lucrările de reabilitare energetică și modernizare la secțiile Psihiatrie, Dermatologie, O.R.L. și Oftalmologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani avansează în ritm susținut.
Conform unui comunicat emis de CJ Vrancea, la cele două corpuri de clădire din Str. Comisia Centrală nr. 15B au loc lucrări complexe, mare parte dintre acestea fiind finalizate sau în curs de derulare: termoizolare, modernizarea instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și reparații ale tencuielilor degradate/fisurate ale fațadei, lucrări de refacere a finisajelor interioare, lucrări de reparare a trotuarelor degradate și lucrări pentru adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități. Curtea va fi amenjată, va cuprinde locuri de parcare și cele două clădiri vor fi dotate cu lifturi.
„În urma reabilitării și modernizării acestor secții ale Spitalului, atât pacienții, cât și personalul medical vor beneficia de condiții mult îmbunătățite de tratament, de confort și siguranță”, a transmis Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Proiectul este implementat de Consiliul Județean Vrancea și finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020, din bugetul naţional și din bugetul județului. Toate lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, așa cum se arată în comunicatul Consiliului Județean Vrancea, preluat de media.pnl.ro
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News