Conducerea Aeroportului Braşov, luată prin surprindere de decizia DAN AIR de a muta operaţiunile la Bacău

dan air
Sursa foto: V1Images.com/Robert Eikelenboom

Conducerea Aeroportului Braşov se arată luată prin surprindere de decizia companiei DAN AIR de a muta operaţiunile la Bacău, pe are o cataloghează ca fiind ”conjuncturală şi cu implicaţii de natură comercială, generată de imposibilitatea operatorului aerian de a asigura de la Braşov cursele deja publicate”.

”Decizia conducerii companiei DAN AIR de a muta operaţiunile aeriene de pe Aeroportul Internaţional Braşov pe Aeroportul Internaţional ”George Enescu” Bacău ne-a luat prin surprindere şi credem că este o decizie conjuncturală şi cu implicaţii de natură comercială, generată de imposibilitatea operatorului aerian de a asigura de la Braşov cursele deja publicate.

Conducerea Aeroportului Internaţional Braşov a avut şi are în continuare o relaţie bună cu DAN AIR – prima companie care a avut încrederea şi deschiderea să iniţieze curse pe cel mai nou aeroport al României chiar din prima zi de funcţionare, fapt pentru care îi adresăm mulţumirile noastre”, au transmis, miercuri, oficialii Aeroportului Braşov, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, imediat după momentul operaţionalizării Aeroportului Braşov, conducerea a început demersurile pentru extinderea programului de funcţionare.

”Am comunicat permanent cu părţile interesate şi cu factorii de decizie pe această temă, în vederea identificării unei soluţii cât mai rapide, care să vină în sprijinul companiilor aeriene interesate să iniţieze sau să extindă activitatea operaţională pe Aeroportul Braşov şi implicit al pasagerilor noştri.

Soluţia identificată, şi anume extinderea programului de la 12 la 16 ore începând cu data de 15 ianuarie 2024, a fost cea mai fezabilă, având în vedere că este necesară suplimentarea personalului care activează cadrul Aeroportului Braşov şi implicit efectuarea unui ciclu de pregătire specifică fiecărei instituţii, de către noii angajaţi”, se mai aartă în comunicatul de presă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL