Consilierul prezidențial Ludovic Orban a comentat atitudinea Partidului Social Democrat (PSD) în coaliția de guvernare, afirmând că liderii acestuia ar putea avea o percepție greșită asupra președintelui Nicușor Dan. Orban a subliniat că abordarea șefului statului, caracterizată prin echilibru și deschidere la dialog, nu trebuie interpretată ca o slăbiciune sau o vulnerabilitate.
„Cred că, până acum, liderii PSD au înţeles greşit atitudinea echilibrată şi înclinată spre negociere, spre dialog, spre ajungerea la puncte comune. Cred că au înţeles-o greşit”, a punctat consilierul prezidențial, potrivit News.ro.
Orban a avertizat că, dacă PSD consideră că poate „forța nota până la sfârșit” bazându-se pe atitudinea conciliantă a președintelui, s-ar putea înșela în privința reacției acestuia. Declarația vine în contextul unor reproșuri aduse lui Nicușor Dan, conform cărora ar fi prea împăciuitor față de partenerii de coaliție.
Citește mai mult, Aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










