Edilul Lia Olguţa Vasilescu susţine că Primăria Craiova câştigă aproape dublu faţă de cât investeşte în Târgul de Crăciun din oraş, apreciind că evenimentul aduce industriei HoReCa în jur de zece milioane de euro, potrivit News.ro.
Întrebată, duminică seară, la Antena 3, cât costă ediţia din acest an a Târgului de Crăciun din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu a precizat că nu are un răspuns, dar că anul trecut evenimentul a costat aproximativ două milioane de lei, iar câştigul a fost aproape dublu.
Mai mult, aceasta a explicat că în acest an în Craiova este mai suportabil traficul, pentru că toate maşinile care vin de la Bucureşti opresc în parcarea de la aeroport, apoi oamenii sunt aduşi la târg cu autobuzele.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









