Cum a politizat PSD Compania de Autostrăzi. Ce spune opoziţia

Cum a politizat PSD Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Ce spune un lider local al opoziţiei.

Președintele PMP Sibiu, Diana Popa, reclamă faptul că sub conducerea „înţeleaptă” a PSD-ului şi sub “cârmuirea  absentă” a lui Iohannis, „România lucrului bine făcut” rămâne un deziderat de neatins, scrie turnulsfatului.ro.

”E de-a dreptul uimitoare lipsa de competenţă a unei instituţii precum CNADNR, în condiţiile în care orice locuitor  din imprejurimi, înainte de efectuarea oricărei expertize de specialitate,  le-ar fi putut spune constructorilor că solul e slab și nesigur, că sunt alunecări de teren în zona dealului Aciliu,  pe unde urma să se construiască autostrada și unde s-a și decis, în mod eronat, ridicarea acesteia. Este evident că s-a făcut puțin și scump, și vorbim aici de costuri foarte ridicate ale unui kilometru de autostradă,  nici de calitate nu se poate discuta, fiind vorba evident de o  investiție proastă. Este un semn că politizarea în epoca Ponta s-a întins ca un cancer în toate instituţiile statului. PMP Sibiu consideră ca se impune depolitizarea CNADNR și a altor instituții ale statului, pentru ca banul public să fie gestionat în mod corect”, susține Diana Popa.

Politiciana mai arată că, în cazul infrastructurii rutiere, este nevoie de o strategie care să dureze mai mult de 4 ani și care să nu se schimbe mereu, în funcție de cine vine la putere.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: