Cum arăta stația GPL din Crevedia înainte de exploziile devastatoare:Parcare de TIR-uri,cisterne și rezervoare cu pompe

Imaginile surprinse de camerele Google StreetView pe DN1A, la Crevedia, arată că la locul exploziilor devastatoare de sâmbătă, exista o parcare îngrădită cu numeroase cisterne, dar și mecanisme din care pare că se făcea transferul de gaze din rezervoare în cisterne. Firma, deținută majoritar de fiul primarului PSD din Caracal, nu ar fi avut autorizație să funcționeze.

Stația GPL din Crevedia, de fapt nu era o stație, dacă e să ne luăm după imaginile surprinse de mașinile Google StreetView din ultimii trei ani. Mai degrabă o parcare de TIR-uri și cisterne cu GPL.

Imaginile StreetView arată că după 2020, anul când firma și-ar fi pierdut autorizația de a vinde direct GPL și alte produse asemănătoare oamenilor, locul a devenit o parcare îngrădită. Uneori TIR-urile au fost surprinse stând parcate chiar pe marginea drumului, cum de altfel era parcat un TIR chiar și în seara exploziilor.

Mai jos, imaginile Google StreetView din ultimii 3 ani: 2021, 2022 și 2023.

Raed Arafat: „Stația clar nu avea avize sau autorizații să funcționeze”

Despre stația GPL unde au avut loc exploziile, șeful DSU a spus duminică dimineața că aceasta „clar nu avea avize sau autorizații să funcționeze” și că „din ce se știa, firma nu avea activitate”.

„Noi ştim că firma cel puţin nu mai funcţiona sau clar că nu mai avea avize sau autorizaţie. Clar, din punctul nostru de vedere, firma nu avea documente sau autorizaţie să funcţioneze. În mod normal firma nu avea activitate de fapt”, a declarat Raed Arafat.

Ce exista la stația GPL din Crevedia la momentul exploziilor

În parcarea stației din Crevedia s-ar fi aflat, la momentul primei deflagrații, 6 cisterne de GPL, fiecare cu circa 10.000 de litri de gaz-petrol lichefiat.

Incidentul s-ar fi petrecut în momentul când angajații încercau să transfere GPL dintr-o cisternă în alta, potrivit unor surse de la fața locului citate de Digi24.ro.

După prima explozie, pompierii care au venit la fața locului să stingă incendiul nu ar fi știut dacă mai sunt sau nu cisterne pline cu GPL în curtea unității. Trei dintre pompierii răniți sunt în stare gravă la spital.

Stația GPL din Crevedia, deținută de fiul primarului PSD din Caracal

Stația GPL unde au avut loc exploziile aparține unei firme deținute de fiul primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea (PSD). Stația GPL, conform primarului din Crevedia, ar fi avut activitatea suspendată și nu ar fi avut voie să vândă carburanți.

Stația GPL era a firmei Flagas SRL, ai cărei acționari sunt Ionuţ Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuţ Stinga (49%), potrivit Termene.ro, scrie News.ro

Răspunsul iritat al lui Ciolacu

Întrebat despre fiul primarului din Caracal (PSD), care deține stația GPL, premierul Marcel Ciolacu a răspuns iritat: „Da, patronul stației este fiul unui primar. Dacă dumneavoastră credeţi că eu, preşedintele partidului, ştiu cu ce se ocupă copiii primarilor sau copiii membrilor sau ce membri au GPL, vă înşelaţi. Vorbim să salvăm vieţi şi mă întrebaţi de…”.

Explozia de la Crevedia: doi morți și 56 de răniți

Mai multe explozii puternice au avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, deflagraţiile fiind urmate de un incendiu. S-au înregistrat mai multe persoane rănite, cu arsuri grave, iar cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Populația din zonă a fost evacuată, iar traficul pe DN 1A a fost blocat complet.

  • Potrivit MAI, prima explozie a provocat 8 victime, dintre care o persoană a murit de infarct, fără să aibă arsuri, iar șapte persoane cu arsuri au fost transportate la spitalul de urgență București și Spitalul Bagdasar Arseni. A doua victimă a murit duminică: soția celui mort de infarct, ea avea arsuri pe 95% din suprafața corpului.
  • A doua explozie a dus la rănirea a 50 de oameni, dintre care 3 transportate la UPU Târgoviște și 47 la unități sanitare din municipiul București, cu arsuri și traumatisme. Dintre acestea, 43 de persoane sunt cadre MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi)

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL