Alma Stancu, medic oncolog la Institut du Cancer Sainte-Catherine Avignon, Provence, unul dintre cele mai mari centre oncologice din Franţa, care primeşte anual mai mult de 2500 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer, a explicat pentru News.ro care este procedura în sistemul de sănătate francez atunci când apare un caz de infecţie nosocomială sau o suspiciune în acest sens.
Medicul a declarat că, în Franţa, nimeni nu se aşteaptă de la medici să ştie toate protocoalele pe dinafară, existând o bază de date în acest sens.
„Nu am fost deloc familiarizată cu protocoalele din România, nu ştiu exact ce se întâmplă şi cum se manageriază infecţiile intraspitaliceşti, în Franţa este destul de încadrat şi bine organizat astfel încât să nu sufere pacientul, în primul rând, şi nici ceilalţi pacienţi care ar putea intra în contact cu un pacient care este infectat cu o infecţie mai importantă sau rezistentă la antibiotice. În Franţa este un sistem în care nimeni nu se aşteaptă de la tine să ştii totul. Nimeni nu se aşteaptă de la tine să ştii toate protocoalele pe dinafară, avem o bază de date, de informaţii şi de recomandări intraspitaliceşti la care putem să avem acces în orice moment, un fel de google. Vreau să aflu o informaţie medicală care nu ţine direct de specialitatea mea, pot să am acces la informaţia asta direct”, a explicat dr. Stancu.
De la o bază de date solidă în spital, la comunicare eficientă între toţi actorii implicaţi în îngrijirea pacientului. Medicul Alma Stancu dă exemplul unui caz concret din Institut şi explică modul în care s-a acţionat.
„Funcţionăm foarte mult pe comunicare, am dat un exemplu foarte simplu, spunând că săptămâna trecută sau acum două săptămâni, la spital, am prelevat o plagă a unui pacient care părea destul de suspectă şi care nu se vindeca atât de repede pe cât ne aşteptam noi, ţinând cont de faptul că pacienţii noştri sunt pe oncologie, iar rezultatele acestei analize au fost suspecte, să fie pozitive sau pozitive pentru difterie. Ca să vă spun sincer, eu nu m-am ocupat niciodată în viaţa mea de difterie şi nimeni nu se aşteaptă de la mine să am informaţii directe. Aşa că laboratorul de analize m-a sunat direct, m-a prevenit de rezultatul suspect şi au spus că ei direct o să-l trimită la un alt laborator performant ca să confirme sau să infirme această infecţie. Ulterior, mi-au spus că a fost anunţat şi un fel de Ministerul Sănătăţii local. Ministerul, a durat mai puţin de două ore acest lucru, m-a sunat direct pe numărul de telefon, analiza era pe numele meu, ca să ne informeze şi să ne dea procedura corectă pentru suspiciunea infecţiei acesteia”, a spus medicul.
Fiecare grup organizat la nivelul spitalului ştie ce are de făcut. Rolul Comitetului de luptă al infecţiilor intraspitaliceşti, extrem de important. Ancheta nu este deloc una judecătorească, spune medicul.
“În Institutul nostru avem un grup de personal medical, dintre care un medic, se cheamă Comitetul de luptă al infecţiilor nosocomiale intraspitaliceşti. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să cunosc numele persoanei responsabile, am sunat-o şi i-am spus: ”Pacientul x este suspect de infecţia asta, ne-au trimis deja informaţiile cu ce trebuie să facem”. Prin urmare, s-a lansat ancheta, care nu e văzută deloc ca o anchetă judecătorească, nu-i responsabilitatea nimănui sau vina nimănui că un pacient este infectat, doar trebuie să luăm deciziile în favoarea lui, a personalului medical şi a altor pacienţi care ar fi putut fi în contact cu el. Prin urmare, a fost urmărit unde a fost pacientul, în ce cameră, care au fost asistentele care au intrat în contact cu el, care au fost infirmierele, cine l-a primit la intrarea în spital, unde a fost pacientul după, am anunţat familia, am anunţat şi spitalul în care fusese, trecuse pe la o cameră de gardă, până la urmă infecţia a fost infirmată, dar sistemul ăsta funcţionează foarte bine şi cred că asta este cea mai bună soluţie pe care o putem adopta: transparenţa şi responsabilitatea, până la urmă suntem totuşi responsabili să dăm informaţiile corecte şi să aplicăm procedurile recunoscute ştiinţific, adaptate la astfel de situaţii”, a explicat medicul.
Sistemul francez şi cultura recunoaşterii a tot ceea ce se întâmplă. Erorile sunt discutate imediat, dar şi soluţiile pentru remedierea lor.
“În Franţa este un fel de o cultură a…să recunoaştem ce se întâmplă şi nimeni nu e vinovat. Când am venit pentru prima dată din România în Franţa pentru stagiile mele de rezident, mi s-a părut cumva incredibil că erau capabili toţi să se pună la o masă şi să spună ”Aici „poate nu am făcut bine şi cum putem să facem ca să ameliorăm situaţia fără să fie vina nimănui. În Institutul în care lucrez, şi asta este ceva care există peste tot în Franţa, avem un fel de sistem de declarare a evenimentelor indezirabile, neplăcute, ce se întâmplă cu un pacient, noi considerăm că nu am făcut bine şi putem să remediem. Orice ar fi, că s-a împiedicat un pacient, că a alunecat, că apa era prea caldă, că i-am dat un medicament greşit, ceea ce se poate întâmpla în orice sistem, lucrăm cu oameni şi eroarea este umană. Ministerul Sănătăţii răsplăteşte Institutul nostru pentru că suntem capabili să recunoaştem, avem o cultură a recunoaşterii erorilor medicale şi că vrem să ne îndreptăm. Asta e valorizat în Franţa, nu e văzut ca şi când eu o să-mi iau amendă sau şeful o să fie dat afară şi directorul nu mai există. Bravo, continuaţi aşa! Şi apoi avem mai multe grupuri de lucru în care decidem riscurile infecţioase, medicamentoase, chirurgicale, care permit o transparenţă foarte mare şi te simţi cumva şi implicat, şi bucuros să participi la un astfel de sistem pentru că ştii că pacienţii tăi o să fie trataţi bine şi în siguranţă.
În primul rând, cred că trebuie scoasă ideea să pedepsim un vinovat, într-un spital, când se întâmplă ceva care este în detrimentul unui pacient, este un lanţ de probleme care au făcut ca, la un moment dat, pacientul respectiv să sufere, nu este medicul direct, nici asistenta direct, toată lumea e responsabilă cu ceea ce se întâmplă, dar dacă eşti responsabil nu înseamnă că eşti vinovat penal sau că ai o sancţiune disciplinară. E foarte rar aşa ceva în Franţa, e excepţional, trebuie să faci o greşeală extraordinar de mare sau poate să nu vrei să recunoşti că ai făcut ceva ce ar fi putut afecta un pacient. Aici te duci şi spui: ”Mi s-a întâmplat asta şi cred că nu am făcut bine” şi atunci toată lumea o să înceapă să discute şi să spună: ”Haideţi să ne punem la o masă, înţelegem ce s-a întâmplat exact şi cum să facem să nu se mai întâmple”. Sunt foarte multe proceduri în sensul ăsta, care încurajează personalul medical, paramedical să amelioreze sistemul, e mai degrabă o viziune de ameliorare a sistemului decât de pedepsire”, a explicat medicul.
Dr. Stancu: “Rolul medicului nu e să cunoască strategia, ci să ştie cine se ocupă de asta ca să poată să se ocupe cu competenţele lui”
“Eu lucrez în spitalizare de zi, eu lucrez pe ambulator, unde pacienţii fac chimioterapie. Riscul 0 în medicină nu există. Indiferent de ce o să facem noi, o să avem un pacient care, la un moment dat, o să vină cu o infecţie, noi o să spunem. La un moment dat o să identificăm pentru că pacientul a făcut o analiză sau pentru că pacientul şi-a amintit şi ne spune: ”Cineva din familia mea e infectat cu aşa ceva”. Noi direct o să declarăm şi o să spunem, pacientul respectiv a fost în camera x unde trebuie să aplicăm protocolul acesta specific pentru curăţare. Fiecare suspiciune de infecţie, numele infecţiei, numele bacteriei sau virusului ne dă şi protocolul pe care o să-l aplicăm şi asta e dus de toate strategiile de luptă împotriva infecţiilor intraspitaliceşti. Eu nu fac decât să aplic un protocol şi să mă adresez responsabilului. Rolul medicului nu este direct să cunoască toată strategia pe care o să o aplicăm, ci mai degrabă să ştie cine se ocupă de asta ca să poată să se ocupe cu competenţele lui”, a mai declarat dr. Alma Stancu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
