Daniel Buda – Semnal de alarmă tras la Bruxelles: „Pur și simplu nu mai avem mâncare!”

foto: media.pnl.ro
Surs foto: media.pnl.ro

Capacitatea statelor din Uniunea Europeană de a-și produce mâncarea necesară este grav afectată de limitele și condiționalitățile impuse de Comisia Europeană fermierilor din blocul comunitar, atrage atenția europarlamentarul Daniel Buda, potrivit agro-tv.ro.

Acesta este de părere că toate aceste condiționalități impuse fără a avea niște studii de impact temeinice nu fac altceva decât să relocalizeze producțiile din interiorul Uniunii Europene în afara acesteia, cu efecte dezastruoase în privința siguranței alimentare din statele aflate în blocul comunitar.

„Este un exemplu clar de ceea ce noi ne tot speriem aici la Comisia de Aricultură și atragem mereu atenția: vedeți ce faceți cu propunerile care vin de la Comisia Europeană, să nu ajungem în situația în care relocalizăm producțiile europene și, în același timp, să fim în situația în care, iată, să venim să stabilim alte limite, pentru a permite importuri din afara Uniunii Europene pentru că pur și simplu nu mai avem mâncare”, a avertizat europarlamentarul Daniel Buda.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană trebuie să fie foarte atentă la politicile agricole pe care le stabilește, pentru că simpla revenire asupra unor decizii ce se vor dovedi eronate nu va fi de ajuns pentru a remedia situația legată de securitatrea alimentară.

„Vin din România, o țară care și-a redus producția de orez, în ultimii cinci ani de zile, cu 65,36% (…) Crede cineva că, dacă astăzi vine în Uniunea Europeană și introduce aceleași standarde pentru această substanță chimică și spune: puteți și voi fermierii din Uniunea Europeană să folosiți această substanță, mai putem readuce oare fermierii din acest sector în acest sector? (Pe fermierul) care și-a închis toată ferma, poate s-a reorientat către o altă producție agricolă? La fel se va întâmpla și cu crescătorii de vaci, și cu crescătorii de oi, și cu cei care cultivă cerealele și așa mai departe, dacă nu suntem atenți cu condițiile pe care le impunem. Atenție, pentru că foarte greu o să îi putem reinsera din nou în sectorul agricol și, până la urmă, ceea ce spuneam noi aici legat de securitatea alimentară e o chestiune foarte serioasă”, a mai spus Daniel Buda de la tribuna Parlamentului European.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: