VIDEO Mihai Belu, jurnalist: Vom vedea dacă AUR va performa la vot sau va avea soarta PPDD

Printr-o intervenție telefonică, Mihai Belu, jurnalist Lumea Politică, a prezentat vizita lui Simion în Statele Unite, costul precum și scopul acesteia dintr-o perspectivă diferită.

„În primul rând, eu fac acum, chiar zilele astea, un calcul să văd cât au constat vizitele tuturor parlamentarilor care s-au perindat prin lume, spune jurnalistul. Așa că, dacă Simion a dat niște bani, măcar sunt bani de la partidul pe care îl conduce. Avem o grămadă de exemple în Parlament care au plătit din banii noștri niște vizite la evenimente de genul Festivalul verii din Germania, expoziții de vânătoare, excursii în Indonezia, Dubai, Quatar și altele”.

Ceea ce este important, observă Mihai Belu, este relația pe care o dezvoltă George Simion sau alții politicieni din AUR cu Partidul Republican.

„Ne uităm câteodată cu jind la Ungaria și ne gândim că dacă iese Trump, ungurii o să fie iar cu un pas în fața noastră în relația cu Statele Unite, care e partener strategic. În esență, vizita a fost una în contextul în care s-a încercat acreditarea ideii că este spion rus. Răspunsul a fost că la 2 zile, în plină desfășurare a unei campanii în acest sens, el s-a afișat prin America cu o mulțime de republicani. E campanie electorală, se trage și din stânga și din dreapta și din perspectiva asta, cumva toată desfășurarea e în felul următor: dacă AUR va reuși să convingă și să performeze la vot și să păstreze un grup după alegeri, sau dacă AUR va fi un PPDD (Partidul Poporului – Dan Diaconescu) după ce se vor termina alegerile și vor începe să plece care încotro,”  mai afirmă jurnalistul.

În ce privește plecările din AUR și scandalurile și acuzațiile din ultima perioadă, Belu observă că partidul preferă să treacă prin niște separări mai degrabă acum decât după alegeri, când, e posibil ca unii membri să-și ia și mandatele câștigate.

„Aici este cheia problemei și așa trebuie privită situația. Dacă va reuși AUR să facă o listă de oameni care să rămână în partid, indiferent de ce se întâmplă după alegeri sau nu. Asta este și esența mesajului pe care îl dă George Simion. Așa se va decide, istoric vorbind, dacă el va fi un mare lider politic sau nu, dacă va reuși să scape AUR-ul de sindromul PPDD, sindrom care l-a și măcinat la  momentul respectiv. Și cam asta e povestea care o vom trăi în anul 2024.”

Pe de altă parte, mai explică jurnalistul, „mai sunt încă multe cărți de jucat. Încă nu știm cine candidează la Primăria Capitalei, darămite să ne gândim la prezidențiale și alte jocuri de genul ăsta. Dar, cum spune președintele nostru, pas cu pas”, adaugă Mihai Belu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL