De ce am platit 600 milioane euro catre EADS daca Germania vrea desfiintarea Schengen?!

Miniştrii de Interne din statele Uniunii Europene au convenit acum 3 zile să continue planurile în vederea suspendării spaţiului de circulaţie fără paşaport Schengen, ceea ce va permite Guvernelor să introducă controale la frontiere pentru maximum doi ani, relatează Financial Times. Germania a fost principalul susţinător al acestei propuneri, în cadrul unei serii de măsuri menite să amelioreze criza refugiaţilor, care a dezvăluit o serie de slăbiciuni ale zonei Schengen.

Berlinul a determinat mai multe state să impună vara aceasta controale temporare la frontiere sau să-şi închidă graniţele, pentru a face faţă numărului mare de imigranţi sosiţi pe ruta Balcanică pentru a ajunge în nordul Europei. “Am rămas fără răspunsuri uşoare? Ne-au mai rămas doar opţiunile proaste. Acestea sunt opţiuni dureroase şi necesită încălcarea unor tabuuri şi adoptarea unor măsuri pe care în mod instinctiv nu vrem să le luăm. Aceasta este responsabilitatea pe care o au liderii noştri acum”, a declarat un oficial UE.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: