Camera Deputaților a adoptat astăzi, cu modificări esențiale, noua Lege a integrității, instrumentul legislativ prin care demnitarii României trebuie din nou să își declare averile.
222 de voturi au fost pentru, 2 împotrivă, 59 de deputați s-au abținut iar alți 2 nu au votat. Proiectul de lege merge la Senat, care este cameră decizională în acest sens.
Față de vechiul proiect al PNL, noua formă a legii are modificări substanțiale, în urma protestelor PSD și ale societății civile.
Declarații de avere și interese rămân secrete, dar declarația de interese financiare va fi publică

Noua formă a declarației de avere/ secretă
În urma deciziei CCR, parlamentarii au menținut prevederea ca obligația de depunere a declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese să nu atragă publicarea integrală a acestora ori a unei copii a acestora, însă forul legislativ a introdus în lege declarația de interese financiare care va fi publică.
- Pentru persoanele prevăzute la alin. (7), pe baza declarațiilor completate potrivit anexelor nr. 1 și 2, Agenția, prin platforma e -DAI, generează automat declarația de interese financiare care va fi publicată sub forma prevăzută la anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezenta lege. Autor: Grup parlamentar PSD
- Agenția asigură publicarea declarațiilor de interese financiare pe pagina de internet a Agenției, în termen de cel mult 60 de zile de la generare conform alin. (6), pentru următoarele categorii de persoane.
Cine va fi obligat să își declare interesele financiare
Noua declarație de interese financiare – publică
Persoanele din statul român care vor avea interesele financiare publice sunt următoarele:
- 1. Preşedintele României, deputații, senatorii, consilierii locali, consilierii județeni, preşedinte al consiliului județean sau primar;
- 2. primul-ministru, membrii Guvernului prevăzuți la art. 18 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, secretarul general și secretarii generali adjuncți ai Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, precum și asimilații acestora din cadrul Guvernului, ministerelor și altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, consilierii de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului;
- 3. consilierii prezidențiali,consilierii de stat si consilierii onorifici;
- 4. membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
- 5. judecătorii Curții Constituționale;
- 6. membrii Curții de Conturi;
- 7. președintele Consiliului Legislativ și președinții de secție;
- 8. directorii generali și directorii generali adjuncți din cadrul Agențiilor de Dezvoltare Regională;
- 9. Avocatul Poporului și adjuncții săi;
- 11. președintele și vicepreședintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
- 12. membrii Consiliului Concurenței;
- 13. membrii Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securității;
- 14. președintele, prim -vicepreședintele, vicepreședinții și membrii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară;
- 15. președintele, vicepreședinții și membrii Comitetului de reglementare și ai Consiliului Consultativ al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energie;
- 16. președintele și vicepreședinții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații;
- 17. președintele și vicepreședinții Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon;
- 18. președintele, vicepreședintele și membrii consiliului de supraveghere al Agenției Naționale de Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate;
- 19. președintele și vicepreședinții Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice; 20. membrii Consiliului Economic și Social;
- 21. membrii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării;
- 22. membrii Consiliului National al Audiovizualului;
- 23. membrii consiliilor de administrație și ai comitetelor directoare ale Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de Televiziune;
- 24. președintele și vicepreședintele Agenției Naționale de Integritate, precum și membrii Consiliului National de Integritate;
- 25. directorul general și membrii consiliului director al Agenției Naționale de Presă AGERPRES;
- 26. directorul Serviciului Român de Informații, prim-adjunctul și adjuncții săi;
- 27. directorul Serviciului de Informații Externe, prim-adjunctul și adjuncții săi;
- 28. persoanele numite în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar și consulii generali care sunt șefi de consulate generale;
- 29. directorul Serviciului de Protecție și Pază, prim-adjunctul şi adjuncții săi;
- 30. directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, prim-adjunctul și adjuncții săi;
- 31. persoanele cu funcții de conducere din cadrul unităților sistemului de învățământ de stat și unităților de stat din sistemul de sănătate publică;
- 32. personalul încadrat în cadrul cabinetelor prevăzute la art. 546 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- 33. membrii consiliilor de administrație, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum și persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul regiilor autonome de interes național sau local, companiilor și societăților naționale sau, după caz, societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ, direct sau indirect, inclusiv în filiale sau alte dezmembrăminte și unități ale entităților enumerate anterior, precum și în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care una dintre entitățile enumerate anterior este acționar majoritar sau semnificativ;
- 34. guvernatorul, prim -viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administrație din cadrul Băncii Naționale a României;
- 35. candidații pentru funcțiile de Președinte al României, deputat, senator, consilier județean, consilier local, președinte al consiliului județean sau primar, precum și candidații din partea României la Parlamentul European;
- 36. prefecții și subprefecții;
- 37. înalții funcționari publici;
- 38. administratorii publici din cadrul unităților/subdiviziunilor administrativ teritoriale; 31/161
- 39. conducătorii instituțiilor publice, autorităților sau a altor persoane juridice de drept public;
- 40. președinții, vicepreședinții, secretarii generali, directorii economici şi/sau trezorierii federațiilor sportive naționale, ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi ai Comitetului Național Paralimpic;
- 41. președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor și confederațiilor sindicale;
- 42. membrii din România în Parlamentul European şi membrii în Comisia Europeană din partea României;
- 43. președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor și confederațiilor patronale Autor: Grup Parlamentar PSD
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









