Candidatul Partidului Liga Acțiunii Naționale (PLAN) la alegerile prezidențiale, Silviu Predoiu, a afirmat, marți seară, că România are o problemă de credibilitate în ceea ce privește structurile de informații ale statului.
”Amenințarea războaielor cibernetice este foarte frecvent întâlnită astăzi. E o componentă a războiului hibrid, care se poartă în toate direcțiile și pe toate spațiile. În România există organisme care au aceste sarcini, care au atribute concrete în acest domeniu. Mi se pare însă că trebuie încurajate, trebuie promovate și ar trebui să lucrăm mai mult la credibilitatea lor. Avem o problemă de credibilitate în ceea ce privește structurile de informații ale statului, care, în mod obligatoriu, sunt prezente în toate aceste organisme de combatere a agresiunilor cibernetice. Câtă vreme nu găsim o formulă pentru a crește credibilitatea, pentru a da mai multe instrumente, întotdeauna această componentă a protecției împotriva statului cibernetică va fi privită de populație mai mult ca o măsură care îi vizează pe ei în sensul agresiunii, nu atât în sensul protecției. Măsurile trebuie foarte bine explicate și avem iarăși o problemă cu modul în care autoritățile explică ceea ce fac, modul în care comunică, în care își pregătesc acțiunile”, a spus Silviu Predoiu, în cadrul dezbaterii organizate la Palatul Cotroceni de Televiziunea Română.
Silviu Predoiu consideră că nu avem nevoie de noi instituții în această zonă, ci de o comunicare mai transparentă cu cetățeanul.
”Deci, în ceea ce mă privește, nu cred că avem nevoie de noi instituții pe această zonă, avem nevoie de clarificări privind atribuțiunile acestora și de încurajarea unei comunicări cât mai insistente și cât mai transparente cu cetățeanul pentru a înțelege care sunt real amenințările și care sunt măsurile pe care le iau”, a adăugat candidatul.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News