Dezvăluiri din culisele liberalilor – „E o vorbă în PNL: Dacă n-are Ada Georgescu o poză cu tine nu exiști”

Colaj facebook / Adriana Georgescu

Avocata Adriana Georgescu ar fi atras suspiciuni în interiorul PNL încă de mai mult timp, prin comportamentul afișat la evenimentele partidului, susține consilierul local liberal Silviu Feroiu. Invitat la Antena 3 CNN, acesta a declarat că, în mediul intern al PNL, devenise aproape o glumă faptul că Georgescu se fotografia constant alături de liderii importanți ai partidului.

„La noi în PNL există o vorbă: «dacă n-are Ada Georgescu o poză cu tine pe Instagram sau pe Facebook, nu exiști»”, a afirmat Feroiu, explicând că prin acest comportament avocata încerca să creeze impresia că ar avea influență politică. În realitate, spune el, nu era luată în serios de membrii importanți ai partidului.

„O persoană notorie, dar evitată”

Potrivit consilierului local, Adriana Georgescu era o figură cunoscută în PNL București, însă majoritatea colegilor „serioși” se fereau de ea, considerând că „vorbea numai prostii”. Feroiu a spus că este surprins că numele acesteia a ajuns subiect de discuție publică, subliniind că, în opinia sa, Georgescu nu inspira încredere ca persoană și cu atât mai puțin ca om politic.

El a mai afirmat că, deși se retrăsese parțial din viața politică în ultimii ani, prezența ei în partid era greu de justificat: „efectiv nu avea ce să caute într-o organizație ca PNL”.

De ce nu a fost exclusă din partid

Întrebat de ce nu a fost dată afară din PNL, în ciuda comportamentului considerat „suspect”, Silviu Feroiu a explicat că, până la apariția anchetei DNA, nu exista un motiv statutar pentru excluderea ei. Georgescu își plătea cotizația și nu încălcase regulile interne ale partidului.

„E membru vechi, de 15–20 de ani. Dacă nu a făcut nimic care să încalce statutul PNL, nu poți să spui de mâine nu mai ești membru”, a explicat liberalul, adăugând că ancheta DNA a scos la iveală „adevăratul caracter” al acesteia. Potrivit lui, colegii din partid se fereau de ea tocmai pentru că nu puteau avea „o discuție serioasă”.

Fotografii cu liderii, fără susținere politică

Feroiu a mai declarat că avocata încerca permanent să fie în prim-plan la evenimentele PNL, pozând alături de lideri importanți, fără a aduce însă vreun beneficiu electoral partidului. Acest comportament era văzut ca o încercare de a sugera influență și conexiuni la nivel înalt.

În acest context, consilierul liberal a catalogat drept „megalomaniace” și afirmațiile Adrianei Georgescu potrivit cărora ar fi avut o relație personală cu fostul lider PNL Ludovic Orban, susținând că nimeni din partid nu a considerat necesar să reacționeze la astfel de declarații.

Arestată preventiv pentru luare de mită

Adriana Georgescu, fostă membră PNL Sector 1, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de DNA că ar fi primit mită în valoare de 60.000 de euro. Reținerea a avut loc în urma unui flagrant organizat într-o scară de bloc, după un denunț formulat chiar de un coleg de partid.

Surse citate de Antena 3 CNN susțin că avocata ar fi purtat mai multe discuții cu omul de afaceri Jean-Paul Tucan, din Constanța, care ar fi dorit intervenții în justiție pentru a scăpa de două dosare penale. Pentru aceste presupuse aranjamente, Georgescu ar fi cerut, în total, 500.000 de euro.

Apariția numelui premierului Ilie Bolojan în dosar

Potrivit acelorași surse, numele premierului Ilie Bolojan apare în stenogramele din dosar, afaceristul solicitând urgentarea rezolvării problemelor sale judiciare inclusiv prin intervenții la nivel înalt. Avocata i-ar fi promis că va ajunge „până la șeful DNA și la șefii serviciilor de informații” pentru obținerea unei soluții favorabile.

Ilie Bolojan apare într-o fotografie alături de Adriana Georgescu, publicată de aceasta pe Facebook. Reprezentanții Guvernului au transmis însă că premierul nu o cunoaște pe avocată, nu a avut întâlniri cu ea și nu a primit-o niciodată în audiență.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: