Directoarea Programului Alimentar Mondial: Foametea veritabilă este prezentă în Gaza, în nordul teritoriului

Sursă foto: X

Nordul Fâşiei Gaza este afectat de o „veritabilă foamete”, care progresează către sudul teritoriului palestinian, a avertizat directoarea Programului Alimentar Mondial (PAM), Cindy McCain, transmite sâmbătă AFP.

„Foametea veritabilă este prezentă” în Gaza, în nordul teritoriului, şi se deplasează către sud, a declarat responsabila agenţiei ONU într-un interviu acordat canalului american NBC care va fi difuzat integral duminică.

„Cerem în permanenţă o încetare a focului şi posibilitatea de a dispune de acces fără oprelişti” în Gaza pentru a livra ajutor umanitar, a subliniat în interviu McCain.

PAM – care a primit în 2020 Premiul Nobel pentru Pace – este una dintre numeroasele agenţii şi organizaţii umanitare care încearcă să faciliteze accesul ajutorului alimentar în Gaza.

Vineri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a apreciat că situaţia alimentară din teritoriul palestinian s-a îmbunătăţit uşor, dar se menţine riscul de foamete.

Ajutorul internaţional, strict controlat de Israel, soseşte în cantităţi relativ infime, în principal pe la punctul de trecere de la Rafah, la graniţa cu Egiptul, şi rămâne insuficient raportat la necesităţile uriaşe ale celor 2,4 milioane de locuitori.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL