Doliu în PSD: S-a stins din viață fostul deputat Dumitru Gherman

Fostul deputat PSD Dumitru Gherman a murit miercuri, la vârsta de 70 de ani, după ce a luptat o perioadă îndelungată cu o boală incurabilă. Vestea trecerii sale în neființă a fost anunțată de Sorin Roman, șeful APIA Bihor, coleg și prieten apropiat al acestuia.

Drum lin spre Ceruri, bunul meu coleg și prieten (Mitru) Gherman! Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis Sorin Roman într-un mesaj public.

Cariera politică

Dumitru Gherman s-a născut la 28 decembrie 1954 în comuna Bratca, județul Bihor. Și-a început activitatea politică la Oradea, unde a fost consilier local în perioada 1996–2000. Ulterior, în 2015, a devenit consilier județean în Bihor, funcție pe care a ocupat-o timp de un an.

În anul 2017, Gherman a intrat în Parlamentul României ca deputat PSD, după moartea Adelinei Coste – care suferea de aceeași afecțiune –, rămânând în funcție până la finalul mandatului, în decembrie 2020.

Activitate legislativă

În timpul mandatului său, Dumitru Gherman a devenit cunoscut prin inițiativa intitulată „Legea recunoștinței între generații”. Proiectul, intens dezbătut, prevedea obligația copiilor majori de a-și întreține părinții sau bunicii aflați în dificultate. Varianta inițială includea sancțiuni care puteau ajunge până la amenzi sau închisoare, ceea ce a generat numeroase critici. În cele din urmă, Gherman a retras propunerea legislativă.

Pe de altă parte, fostul deputat a susținut și mai multe inițiative considerate utile, între care simplificarea procedurilor de acordare a cetățeniei române pentru diaspora și introducerea unor ghișee speciale pentru femei cu copii și pentru persoane vârstnice în instituțiile publice.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: