Dolj: PSD a depus candidatura lui Cosmin Vasile pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Sursă foto: Facebook/ Cosmin Vasile

Partidul Social Democrat a depus, joi, la Biroul Electoral Judeţean Dolj, candidatura lui Cosmin Vasile pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, precum şi lista de candidaţi pentru alegerea consilierilor judeţeni.

Cosmin Vasile, care este preşedinte al CJ Dolj din anul 2020, a declarat că cei patru ani în care a îndeplinit această funcţie îi consideră foarte buni, cu proiecte mari şi realizări importante, care nu au mai fost niciodată în istoria Consiliului Judeţean atât ca număr de proiecte, cât şi ca fonduri alocate şi fonduri europene atrase.

„În aceşti patru ani am dorit să le oferim comunităţii şi oamenilor din Dolj drumuri bune, servicii publice de calitate, servicii de sănătate de calitate, investiţii în cultură, în educaţie”, a spus Cosmin Vasile.

Acesta a afirmat că porneşte la un nou drum, alături de oameni integri, oneşti şi profesionişti, care au ocazia să se implice în cel mai mare proces de transformare al judeţului Dolj.

„Rămân în noua formulă cei care au dovedit că pot duce ritmul alert în care se desfăşoară activitatea Consiliului Judeţean Dolj şi ne întărim echipa cu tineri şi oameni cu experienţă. Sunt convins că noi, ca partid, am făcut cea mai potrivită alegere, dar este important ca şi cei care vin la urne să înţeleagă puterea votului lor şi să contribuie la stabilitatea viitorului consiliu judeţean. Îmi iau angajamentul continuării unor mari proiecte de dezvoltare şi a unor iniţiative fără precedent pentru comunitatea noastră”, a spus Cosmin Vasile în legătură cu lista de candidaţi PSD pentru funcţiile de consilier judeţean şi proiectele cu care se prezintă în faţa alegătorilor.

Cosmin Vasile, de profesie jurist, are 45 de ani şi o experienţă în administraţie de 20 de ani, fiind consilier judeţean din 2004, vicepreşedinte în două mandate şi preşedinte al CJ Dolj din 2020.

Pe primele locuri pe lista PSD pentru funcţiile de consilier judeţean se află Cosmin Vasile, Antonie Solomon, fost primar al Craiovei şi actual vicepreşedinte al CJ Dolj, Mihai Neaţu Breciugă, actual vicepreşedinte CJ Dolj, Cosmin Durle, administratorul public al judeţului Dolj, Carmen Velişcu, consilier judeţean, Claudia Stamatescu, Gheorghe Bică – consilier judeţean.

Biroul Electoral Judeţean a admis atât candidatura lui Cosmin Vasile, cât şi lista de candidaţi pentru funcţiile de consilier judeţean.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL