Dumitru Nancu (FNGCIMM): Am epuizat doar 10% din plafonul alocat pentru noua casă

Dumitru Nancu
Sursa foto: captură video

Apetitul românilor pentru investiții imobiliare a scăzut în contextul evoluțiilor recente ale economiei sociale în Uniunea Europeană. Invitat la Puterea Știrilor, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a declarat că, spre deosebire de 2022, când bugetul pentru Programul Noua Casă s-a epuizat în doar două luni, în 2023 situația s-a schimbat complet. „În acest moment, putem să spune că am epuizat 10% din plafonul alocat pe acest program”, a declarat Dumitru Nancu.

Mulți români au ales să treacă de la ROBOR la IRCC, să își refinanțeze sau chiar să își închidă creditele, însă directorul FNGCIMM atarge atenția asupra faptului că refinanțarea nu este neapărat o soluție în aceatsă perioadă.

„Da și nu (n.r – întrebat dacă mai sunt interesați românii de Programul Noua Casă). În acest moment, din plafonul alocat acestui program, practic 1000 de credite am reușit să garantăm. Este clar că apetitul românilor pentru pentru finanțarea programului și pentru investiții, pentru că vorbim de o investiție, cu ceea ce se întâmplă la granițele noastre, a mai scăzut față de anul trecut, când în două luni de zile am epuizat bugetul.

Aș spune că Programul Noua Casă, în acest moment, merge într-un ritm firesc contextului economic, dar și geopolitic, și așa cum am spus, din 1 mld jumătate plafon de garantare, în acest moment am garantat 1000 de locuințe, în valoare de 232 de milioane de lei, iar garanția statului a fost de 117 milioane de lei. Deci în acest moment putem să spunem că am epuizat 10% din plafonul alocat. Este clar că, atât Programul Noua Casă, cât și programul IMM INVEST, sunt programe anticiclice, care intervin în piața actuală și vedem că în acest moment piața imobiliară este afectată. Avem practic o triplă criză, avem și inflație. Ce am remarcat este migrația de la ROBOR la IRCC, pentru că Guvernul acordă posibilitatea celor care au credite raportat la indicele ROBOR să migreze la indicele IRCC. Din cei 323.000 de români cu credite ipotecare acordate, 18.000 au solicitat trecerea de la ROBOR la IRCC.

Mai avem și o altă tendință de închidere de credite. Marea majoritate a lor își refinanțează sau își închid creditul, cu toate că refinanțarea în acest moment, cu o inflație mare, cu un indice al ROBOR-ului sau al IRCC-ului mare, nu este neapărat o soluție. Practic tu trebuie să te gândești că creditele ipotecare sunt pe o perioadă de 20-25 de ani, adică ROBOR-ul nu va rămâne constant. Din punctul meu de vedere, acesta a fost pragul maxim al IRCC-ului și al ROBOR-ului. Anul 2022 a reprezentat pragul maxim.

Lansat în 2009 sub numele de Prima Casă, programul guvernamental a adunat până în prezent 330.875 de garanții și promisiuni de garantare acordate celor care au accesat finanțarea.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL