Ecuador: alegeri prezidențiale marcate de asasinate și violența traficanților de droguri

ecuador palat prezidential
Sursă foto: Pinterest

Luisa Gonzalez, candidata părții stângi, protejata fostului preşedinte Rafael Correa, care se află în exil, a obţinut o victorie în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Ecuador, duminică, într-un scrutin marcat de asasinarea unuia dintre favoriţi şi de violenţa traficanţilor drogurilor care devastează această ţară, relatează AFP.

Candidata Luisa Gonzalez urmează să-l înfrunte în turul doi la 15 octombrie pe Daniel Noboa, candidatul dreptei, un challenger neaşteptat în aceste alegeri prezidenţiale anticipate menite să-i găsească un înlocuitor nepopularului preşedinte în exerciţiu Guillermo Lasso, potrivit News.ro.

Luisa Gonzalez a obţinut 33% dintre voturile exprimate, iar Daniel Noboa se clasează al doilea cu un scort de 24%, potrivit unor rezultate anunţate după numărarea a 83% dintre voturi de către Consiliul Naţional Electoral (CNE).

„Aceste rezltate dau deja tonul ca ecuadorienii să se prezinte la turul doi a scrutinului, la 15 octombrie”, a anunţat preşedinta CNE, care a felicitat „atitudinea democratică a candidaţilor”.

Jurnalistul Christian Zurita, care l-a înlocuit pe candidatul centrului asasinat săptămâna trecută Fernando Villavicencio, s-a clasat al treilea, cu 16% dintre voturile exprimate.

Jan Topic, un fost membru al Legiunii Străine franceze, cu un discurs dur împotriva grupărilor criminale, s-a casat al patrulea, cu 14% dintre voturile exprimate, urmat de vicepreşedintele în exerciţiu Otto Sonnenholzner (7%) şi candidatul indigen Yaku Perez (3,8%).

Scrutinul a avut la 11 zile după uciderea la Quito, prin împuşcare, de către un comando de asasini plătiţi columbieni, a candidatului de centru Fernando Villavicencio, un fost jurnalist, în vârstă de 59 de ani, şi unul dintre favoriţii scrutinului.

Aproximativ 82% dintre cei 13,4 milioane de alegători s-au prezentat la urne potrivit CNE, care a salutat o mobilizare „masivă” şi un scrutin fără incidente, marcat doar de ”dificultăţi” depăşite rapid la votul pe Internet din străinătate.

Ecuadorienii au votat să-şi aleagă preşedintele, vicepreşedintele şi cei 137 de deputaţi din Concgresul monocameral.

După anunţarea rezultatului, Luisa Gonzalez, singura femeie în cursă în acest scrutin a salutat un „mare triumf”.

„INTRĂM ÎN ISTORIE”

„Intrăm în istorie”, a revendicat cea care a fost prezentată mult timp favorită în sondaje, prognosticând „o mare victorie definitivă” în turul doi.

„Mai mult ca niciodată, să continuăm cu toţii împreună!”, a declarat adversarul său Daniel Noboa, care a dat asigurări că „tinerii (l-)au ales”.

Un susţinător al metodei dure împotriva gangurilor, cel mai tânăr candidat, în vârstă de 35 de ani, este fiul uniuia dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ecuador, mai degrabă liberal şi un adversar hotărât al correismului.

Rafael Correa a fost ales în 2007 împotriva lui Alvaro Noboa, tatăl lui Daniel.

Noboa,tatăl este un om de afaceri extrem de bogat, care a construit un imperiu din exportul de banane, dar şi un personaj controversat, acuzat de evaziune fiscală.

„PERFORMANŢĂ EXCELENTĂ”

„Accept rezultatul alegerilor, dar nu fără să subliniez performanţa excelentă a campaniei lui Daniel Noboa în ultima săptămână”, a declarat Jan Topic.

„Cu o profundă recunoştinţă faţă de toţi ecuadorienii, reafirmăm că patria noastră este întotdeauna prima”, a declarat Christian Zurita. ”Fernando, curajosul şi eternul nostru preşedinte, îşi onorăm memoria cu respect”, a adăugat el pe reţeaua de socializare X (fosta Twitter).

Împreună cu Fernando Villavicencio, el a dezvăluit, în ultimii ani, scandaluri răsunătoare de corupţie, inclusiv o anchetă care a condus la condamnarea lui Rafael Correa la opt ani de închisoare şi la fuga din ţară a acestuia.

Cei opt candidaţi au votat în prezenţa unor escorte omniprezente. Cel puţin doi dintre ei au purtat veste antiglonţ la vedere.

SUSPENDAREA PRODUCŢIEI PETROLIERE ÎN PĂDUREA AMAZONIANĂ

Ecuadorul cunoscut prin banane, crevete şi emblematicele Insule Galapagos a fost contaminat în ultimii ani de traficul de droguri din Columbia şi Peru, organizat de carteluri mexicane şi înregistrează un nivel-record al omuciderilor şi masacre între ganguri rivale în închisori.

Acestor violenţe li se adaugă o criză instituţională care a lăsat ţara fără Congres de trei luni, după ce preşedintele Guillermo Lasso a convocat aceste alegeri generale anticipate pentru a evita să fie destituit, din cauza unor acuzaţii de corupţie.

Ecuadorienii s-au pronunţat duminică prin refrendum asupra continuării sau nu a exploatării petroliere în Pădurea amazoniană Yasuni (nord-est), un pământ indigem şi o rezervaţie cu o biodiversitate unică.

Apărătorii mediului au salutat o consultare „istorică”, în contextul în care petrolul amazonian este primul produs al exporturilor ecuadoriene şi o sursă majoră de finanţare a statului.

Alegătorii s-au pronunţat în favoarea suspendării producţiei, potrivit rezultatelor parţiale.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: