Carmencita Constantin: Eu când am venit, am găsit Federaţia Română de Gimnastică devalizată de marii antrenori

Sursă foto: Linkedin / Carmencita Constantin

Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat, pentru AGERPRES, că în momentul în care a preluat conducerea instituţiei a remarcat că gimnastica românească a fost „devalizată” de marii săi antrenori, care au acceptat în timp să lucreze în condiţii mult mai bune peste hotare.

„Fiind plină de rezultate la scară mondială decenii întregi, gimnastica românească sigur că a creat un portofoliu de antrenori pe care i-au ofertat foarte multe ţări, care azi sunt în ierarhia mondială. Eu când am venit, am găsit federaţia, ţara, devalizată de marii antrenori. Iar situaţia actuală ar putea să dea semne de îmbunătăţire pentru că sunt foarte mulţi antrenori români dornici să revină acasă. Dar cu condiţia să aibă infrastructura cu care să lucreze. Pentru că în toţi aceşti ani de când au plecat din ţară, în toată lumea, ca în toate domeniile, gimnastica nu a stat pe loc. S-au dezvoltat aparate de metodică, sălile au cu totul altă configuraţie, metodele de lucru sunt altele la toate grupele de vârstă”, a spus preşedinta FRG.

Ea a explicat că soluţia reprezentată de antrenori străini a început să dea roade, dovadă faptul că echipa feminină a României a reuşit după o pauză de 12 ani să se califice din nou la Jocurile Olimpice.

„Noi nu am avut un scop în sine să lucrăm cu antrenori străini. Noi iniţial am început doar cu o colaborare. Patrick Kiens a ajuns conjunctural să fie antrenor coordonator, pentru că toată lumea ştie frământările din gimnastică şi ce decizii a trebuit să luăm ca să avem linişte, să avem sportivi numeric, dar şi calitativ pentru a forţa această calificare cu echipa la Jocurile Olimpice pe care am şi reuşit-o. Că sunt olandezi antrenorii pe care i-am adus la loturi a fost o pură întâmplare. Noi am căutat foarte mult la mijlocul unui ciclu olimpic, atunci când am considerat că trebuie să ne întărim, antrenori din sisteme similare nouă, care nu se mai bazează pe un număr mare de sportivi, ci pe unul mic. Şi aşa s-a întâmplat că am găsit foarte greu, atât la lotul feminin, cât şi la masculin, specialişti care să accepte să continue activitatea depusă de antrenorii români. Iar primele semne cred că se văd, pentru că azi avem calificată echipa feminină, dar şi pe Andrei Muntean, la Jocurile Olimpice. Deci ambele obiective au fost îndeplinite şi până la acest moment suntem în grafic”, a precizat oficialul FRG.

Carmencita Constantin este de părere că şcoala românească nu a ştiut să se adapteze noii generaţii de copii, una total diferită de cea când România domina gimnastica mondială.

„Ce aduc nou aceşti antrenori străini? Aduc această transformare a comunicării cu sportivul. Adică îl trec pe sportiv din zona de execuţie în zona de responsabilitate. Îl responsabilizează, chiar dacă noi, la gimnastică, lucrăm cu minori şi e mult mai greu. Pentru că la noi seara se plânge, se sună mama, ‘e greu, mi-e dor’, ‘vreau nu ştiu ce’, e pubertatea, sunt transformări hormonale, creşte 10 centimetri şi se schimbă centrul de greutate, nu mai are repere… deci lucrurile sunt grele şi avem multe probleme. Iar eu nu aş vrea să spun că antrenorii români nu au empatie, nu, nu acesta este cuvântul. Şcoala românească şi-a dovedit valenţele ei, ce nu a dovedit şcoala românească este felul în care se adaptează la noua generaţie de copii. Aici am pierdut noi şi marii noştri antrenori recunosc faptul că nu au avut pârghiile necesare sau ştiinţa necesară să se adapteze ei înşişi la cerinţele aceste noi generaţii. Azi această generaţie are acces la informaţie, are acces la alte pârghii de judecată şi se simte responsabilă. Eu am un nepot de 6 ani care mă judecă. Aceşti copii se simt bine când sunt responsabilizaţi, e o constatare de care mie mi-a fost teamă, am crezut că va fi o presiune în plus pe umerii lor. Dar am constatat că am greşit. Transformarea lor e fantastică, cel puţin la lotul naţional feminin… sunt alte sportive. Şi nu este vorba despre aroganţă, de lipsă de disciplină. Nu. La lot găsiţi nişte adolescenţi maturi”, a menţionat preşedinta FRC.

Întrebată când va avea gimnastica un nou Octavian Bellu, cel mai titrat antrenor al sportului românesc din toate timpurile, Carmencita Constantin a răspuns: „E foarte, foarte greu… Tavi este un cumul de calităţi… şi vă spun sincer, eu nici nu aş vrea un nou Octavian Bellu. E frumos să lăsăm unicităţile şi figurile emblematice cu ceea ce au avut ei special. E foarte greu să te gândeşti cum să mai faci un Tavi Bellu şi Mariana Bitang… Dincolo de rezultatele lor fabuloase, să ne gândim la viziunea lor fantastică atunci când au început proiectul ‘Ţară, ţară vrem campioane’ finanţat de OMV Petrom. Când l-au început, în plină glorie, gândindu-se la viitor. Şi simţind dinainte ce va lipsi, ce va trebui. Ei sunt singurii care au alergat pentru o sală nouă de gimnastică. La ora actuală sala Dinamo e cea mai modernă chiar dacă nu e încă terminată, că nu are încă zona de recuperare făcută.. şi e păcat că nu e terminată. Şi vedem bine că problema infrastructurii afectează enorm sportul de performanţă, şi la fel şi pe cel de masă”.

În opinia preşedintei FRG, problema antrenorilor români va fi rezolvată când sportul va ajunge să conteze cu adevărat pentru societatea românească.

„Soluţia pentru rezolvarea problemei antrenorilor din sportul românesc este simplă, foarte simplă. Trebuie doar recunoscută. În momentul în care va fi recunoscută că este încă una din meseriile pe cale de dispariţie din societatea românească şi că necesită revigorare şi reformare, în momentul în care va conta sportul pentru societatea românească, indiferent că e sport de masă sau de performanţă, soluţiile sunt la îndemâna politicului imediat. Costurile sunt dintre cele mai mici, important este să se aplece asupra ei şi să recunoască faptul că această problemă există şi este cât se poate de serioasă”, a mai afirmat Carmencita Constantin.

Începând cu anul trecut, Federaţia Română de Gimnastică colaborează cu antrenorii olandezi Gerard Speerstra, component al staffului care conduce lotul masculin al României, şi cu Patrick Kiens, cooptat în stafful lotului feminin.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES derulează un proiect (#Antrenordetop) care are ca obiectiv să aducă în atenţia publicului problemele cu care se confruntă sportul românesc la nivelul activităţii tehnicienilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: