Lege nouă pentru reducerea risipei alimentare. Ce trebuie să facă magazinele şi restaurantele

INQUAM PHOTOS/CORNEL PUTAN
Sursa foto: Inquam Photos /Cornel Putan

Magazinele alimentare şi restaurantele sunt obligate să reducă preţul alimentelor care se apropie de termenul de expirare sau să doneze aceste produse către asociaţiile caritabile. Prevederile sunt incluse într-o nouă lege antirisipă, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. În România, aproximativ 2 milioane și jumătate de tone de alimente sunt aruncate la gunoi în fiecare an, susţin parlamentarii iniţiatori ai legii.

Alimentele vor avea preț redus în magazine dacă termenul de valabilitate este aproape să expire. Această vânzare accelerată este una dintre măsurile obligatorii prevăzute în noua lege.

George Bădescu, președinte, Asociația marilor rețele comerciale: Nimeni nu vrea să rămână cu marfa nevândută, există o motivare și sub acest aspect, ca produsele să ajungă la consumator în termenul normal. Faptul că o parte din ele ajung să depășească limita nu e o veste bună pentru nimeni.

Înainte să arunce alimentele la gunoi, toate firmele din sectorul agroalimentar trebuie să aplice cel puţin două măsuri de prevenire a risipei. Vânzarea accelerată, donații către asociații caritabile, refolosirea pentru hrănirea animalelor ori pentru a fi transformate în compost sau biogaz.

Nicu Lascu, manager de restaurant: Rămâne o cantitate semnificativă de mâncare, aceasta va fi depozitată în condiții termice propice, ca să nu se strice. Apoi va fi transportată către un terț care va putea transforma acest produs într-un produs finit ce va fi dat adăposturilor de animale sau la zoo.

O lege care luptă împotriva risipei există în România încă din 2016. Tot atunci au fost înființate și băncile de alimente. Însă donarea produselor era doar benevolă. Chiar și așa, asociațiile caritabile reușeau să strângă tone de alimente aproape de expirare. Numai anul trecut, Banca de alimente Cluj a ajutat peste 20.000 de persoane cu hrană donată de magazine și restaurante.

ANDREEA BOBIȘ, vicepreședinte executiv al Băncii pentru Alimente Cluj: 1.116 tone de mâncare salvate de la risipă pe care am reușit să o direcționam către cei care au avut nevoie.

A fost simplificată și procedura prin care organizațiile caritabile vor primi alimentele.

Gabriel Sescu, preşedintele organizaţiei non-guvernamentale Banca pentru Alimente: În aceste centre, odată donate produsele, ele sunt folosite în bucătărie și devin hrană în aceeași zi sau în ziua următoare.

Ca toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, România și-a asumat ținta de a reduce la jumătate, până în 2030, cantitatea de alimente aruncată la gunoi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: