STUDIU Proteinele pot prezice cu 10 ani mai devreme cine va avea demenţă

cercetare-laborator
Sursa foto: pixabay

Un studiu asupra unor probe de sânge congelate a scos la iveală o sumedenie de proteine care ar putea prezice mai multe forme de demenţă cu mai mult de 10 ani înainte ca boala să fie diagnosticată, au anunţat luni cercetători din Marea Britanie şi China, relatează Reuters.

Studiul, publicat în revista Nature Aging, face parte din cercetările în curs de desfăşurare ale mai multor echipe pentru a identifica pacienţii cu risc de demenţă cu ajutorul unui simplu test de sânge, un progres despre care mulţi oameni de ştiinţă cred că va accelera dezvoltarea de noi tratamente.

În prezent, scanările cerebrale pot detecta niveluri anormale ale unei proteine numite beta-amiloid cu mulţi ani înainte de apariţia demenţei Alzheimer, dar testele sunt costisitoare şi, adesea, nu sunt acoperite de asigurări.

„Pe baza acestui studiu, pare probabil că vor fi dezvoltate analize de sânge care pot prezice riscul de a dezvolta demenţă în următorii 10 ani, deşi persoanele cu risc mai mare au adesea dificultăţi în a şti cum să răspundă”, a declarat dr. Suzanne Schindler, cercetător în domeniul Alzheimer la Universitatea Washington din St. Louis, care nu a fost implicată în cercetare.

Autorul studiului, Jian-Feng Feng, de la Universitatea Fudan din Shanghai, a declarat că astfel de analize sunt esenţiale în cazul populaţiilor îmbătrânite, cum ar fi cea din China, şi a menţionat că este în discuţii pentru potenţiala dezvoltare comercială a unui test de sânge bazat pe cercetarea făcută.

În cadrul studiului, cercetătorii de la Universitatea din Warwick şi de la Universitatea Fudan au studiat 52.645 de probe de sânge din depozitul de cercetare Biobank din Marea Britanie, colectate între 2006 şi 2010 de la persoane care nu prezentau semne de demenţă la momentul respectiv. Dintre acestea, 1.417 persoane au dezvoltat în cele din urmă boala Alzheimer, demenţă vasculară sau demenţă din orice cauză. Cercetătorii au studiat semnăturile proteice comune la aceste persoane şi au descoperit 1.463 de proteine asociate cu demenţa, pe care le-au clasificat în funcţie de cât de probabil era de a prezice demenţa.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: