Rechemare Dacia Duster, probleme la airbaguri

Sursă foto: dacia.ro

SUV-ul Dacia Duster, aflat la finalul ciclului de viață, face obiectul unei rechemări în Europa, din cauza unei posibile defecțiuni a airbagului lateral. Deocamdată nu este cunoscut numărul mașinilor ce fac obiectul campaniei.

Autoritățile federale din Germania, KBA, au inițiat o campanie de rechemare pentru modelul Dacia Duster din cauza unei posibile defecțiuni a airbagului lateral pe partea stângă. În cazul în care defecțiunea este prezentă, airbagul lateral nu se deschide în urma unui impact. Rechemarea face parte dintr-o acțiune la nivel global, după cum precizează instituția.

Campania este una de siguranță și va fi realizată sub monitorizarea KBA. Din fericire sunt afectate doar câteva sute de mașini, toate produse în 2022, potrivit primelor informații. Compania nu a anunțat deocamdată campania, aceasta nefiind semnalizată nici în sistemul european Safety Alert.

Posesorii de automobile Dacia Duster afectați de această campanie vor fi contactați de companie pentru a merge la cel mai apropiat service autorizat, unde va fi verificat airbagul lateral și înlocuit, dacă este cazul, fără costuri pentru proprietarii mașinii. Dacia permite totodată verificarea pe site-ul propriu a existenței unei campanii de rechemare în service, pe baza seriei VIN a mașinii.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: