Rectificări bugetare 2023. Cine va beneficia de acestea

finante
Sursa foto: freepik

Guvernul pregătește două rectificări bugetare în 2023, prima în luna septembrie şi o a doua, spre finalul anului, în luna noiembrie, au informat surse guvernamentale pentru AGERPRES.

Principalii beneficiari ai rectificării din luna septembrie vor fi Ministerul Dezvoltării şi cel al Transporturilor, arată suresele AGERPRES, .

În discuţiile purtate cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Lyen, la începutul săptămânii la Atena, unde a avut loc o reuniune a şefilor de stat şi de guvern din Europa de sud-est, premierul Marcel Ciolacu a precizat că la situația care a dus la deficitul bugetar al României au contribuit o serie de cheltuieli suplimentare în contextul războiului din Ucraina şi, de asemenea, că este primul an când cheltuielile cu apărarea se ridică la 2,5% din PIB, conform angajamentelor asumate în cadrul NATO, precizează același surse.

Discuţiile privind încadrarea în ţinta de deficit bugetar ar urma să continue la Bruxelles, cel mai probabil pe 1 septembrie, în contextul unei vizite oficiale pe care prim-ministrul Marcel Ciolacu o va efectua pentru a purta discuţii cu înalţi oficiali europeni, au menţionat surselor citate.

Anterior datei de 1 septembrie, vor merge în vizite de lucru la Bruxelles miniştrii Muncii, Finanţelor şi cel al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Pe 28 august va merge la Bruxelles ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, pentru a discuta cu oficialii CE pe tema proiectului privind pensiile speciale, dar şi privind reforma în ansamblu a sistemului de pensii, pe 29 august – ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pentru discuţii pe tema proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind reforma administrativă şi măsurile fiscale şi pe 30 august ministrul Proiectelor Europene – Adrian Câciu, pentru renegocierea PNRR pe temele anunţate, printre care şi cea privind capitolul REPower EU, .

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: