Eurostat: România a depăşit Ungaria la PIB per capita

România se află pe pozitia 21 din cele 27 de state membre UE în ceea ce priveşte Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor exprimat prin puterea de cumpărare, respectiv la 22% sub media UE, depăşind Ungaria, Croatia, Slovacia, Letonia, Grecia şi Bulgaria, potrivit datelor Eurostat aferente anului trecut.

În 2022, România se afla la şi depăşea doar Letonia, Croatia ,Grecia, Slovacia şi Bulgaria, scrie zf.ro.

La nivel european, indicatorul a variat între 36% sub media UE, în Bulgaria, şi 140% peste medie în Luxemburg.

Datele pe 2023 arată diferente substantiale în PIB per capita exprimat prin puterea de cumpărare în statele membre UE.

Luxemburg şi Irlanda au cele mai ridicate niveluri (140% şi 112% peste media UE), mult peste următoarele tări din clasament, Olanda (30% peste medie), Danemarca (+28%) şi Austria (+23%).

La polul opus se află Bulgaria, cu cel mai mic PIB per capita, respectiv cu 36% sub media UE, urmată de Grecia (-33%) şi Letonia (-29%).

Eurostat subliniază însă că Luxemburg este o situatie aparte, PIB-ul ridicat pe cap de locuitor datorându-se în parte ponderii mari a lucrătorilor transfrontalieri în totalul forţei de muncă din această ţară. Deşi contribuie la PIB, aceşti lucrători nu sunt luaţi în considerare ca făcând parte din populaţia rezidentă care este utilizată pentru a calcula PIB-ul pe cap de locuitor.

În cazul Irlandei, nivelul ridicat al PIB-ului pe cap de locuitor poate fi explicat parţial prin prezenţa unor mari companii multinaţionale care deţin proprietate intelectuală. Producţia contractuală asociată cu aceste active contribuie la PIB, în timp ce o mare parte din veniturile obţinute din această producţie se întoarce la proprietarii finali ai companiilor din străinătate.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: