Parcul Liniei din Sectorul 6 al Capitalei, inaugurat pe 1 iunie, a intrat în reparații. Aleea decking, din material compozit, care acoperă o cale ferată, s-a degradat foarte mult, astfel că primăria a luat decizia să fie schimbată în totalitate, pe banii constructorului.
Aleea centrală din Parcul Liniei, amenajată cu plăci decking din material compozit s-a degradat foarte mult.
Plăcile au început să se desprindă, să se înalțe, astfel că primăria a decis schimbarea în totalitate a aleii.
Surse administrative au precizat pentru Gândul că plăcile din compozit s-au degradat în timp, în cele peste patru luni de când a fost deschis parcul, iar podeaua a început să fie ridicată de nisipul de sub ea, îmbibat cu apă. De asemenea, spun sursele Gândul, solul din parc este unul cu probleme, care a stat acoperit cu moloz zeci de ani, iar acum nu mai este permeabil.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News