EXCLUSIV CODUL FISCAL. Cristiana Anghel iese la atac împotriva lui Iohannis: „Ce suntem noi? Hopa-Mitică?”

EXCLUSIV Continuă disputele pe Codul Fiscal. Cristiana Anghel (secretarul Comisiei economice din Senat) iese la atac împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, care a retrimis proiectul de lege Parlamentului.

Senatorul ALDE a declarat, luni, pentru PSnews.ro, că avizul negativ dat de comisie cererii de reexaminare formulate de şeful statului este „corect şi legal şi constituţional”.

„În momentul în care preşedintele ar fi trimis punctual un articol, două, trei zece, o sută, să le discutăm pe acelea, atunci da. În momentul în care tu trimiţi o scrisoare, pur şi simplu («Amintiri din copilărie»), şi ne vorbeşti de oportunitate etc. etc. etc., eu ce să fac? Să resping Codul sau să-l aprob aşa cum a fost? Mai mult decât atât: 500 şi ceva de oameni au lucrat la Codul acesta şi l-au votat. Au fost un singur vot împotrivă şi o singură abţinere, deci aproape unanimitate. Ce suntem noi? Hopa-Mitică?” a punctat Cristiana Anghel.

De asemenea, parlamentarul ALDE l-a criticat (fără să-l nominalizeze) pe Cosmin Marinescu (consilier prezidenţial pe probleme economice), comparându-l cu George Scutaru (fost consilier al lui Iohannis), pus sub urmărire penală de DNA.

„De ce să aprob (cererea de reexaminare – n.r.)? Pentru că un consilier al preşedintelui a considerat că trebuie să-l consilieze la modul acesta? Păi, ce încredere pot să am eu în consilierii dumnealui? Scutaru a fost consilierul dumnealui, numit de dumnealui? Da. Făcea parte şi din CSAT şi avea acces la documente ultrasecrete, la care, eu ca senator, nu am? Da. Şi ce s-a întâmplat cu el?” s-a întrebat retoric Anghel.

Amintind despre „serioasele rezerve de oportunitate” menţionate de Administraţia Prezidenţială în comunicatul prin care anunţa retrimiterea Codului Fiscal la Parlament, Cristiana Anghel a pus la îndoială seriozitatea preşedintelui Klaus Iohannis, în contextul bugetului mărit de care a beneficiat Palatul Cotroceni la rectificarea bugetară.

„Când vorbeşti de oportunitate, nu ceri la rectificare de buget trei milioane de euro după ce ai păpat în şase luni un milion pentru plimbări, nu ceri 2-3 milioane pentru case, nu ceri SPP să-ţi facă nuştiuce la porţi, că vin peste tine… cine? Valurile? Vânturile? Vremurile? Cine vin peste tine? Deci vorbeşti de oportunitate şi ne spui nouă să fim chibzuiţi? Păi, tu, în campania electorală, ai susţinut 19% TVA. Ponta a venit cu ideea de 20%. Până la urmă, a cedat, fiindcă aşa a vrut domnul Iohannis cu PNL-ul. Ş-acum, vii şi te suceşti? Pe urmă, era doamna Vass: «Jos taxele, mafie USL! Vrem să scoatem acciza suplimentară la motorină şi la benzină şi să se renunţe şi să se scoată peste un an de zile». Păi, când eşti om serios?” a conchis senatorul ALDE.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: