În aceste zile fuziunea PNL- PDL stă pe un adevărat butoi de pulbere, gată să explodeze în orice moment.
Liderul democrat- liberalilor, Vasile Blaga, după ce i-ar fi înjurat, la propriu, pe liberalii cu rezultate slabe în primul tur de scrutin, ar fi transmis și o directivă prin care îi obligă pe liderii PDL din teritoriu să acționeze separat de PNL, în turul II al alegerilor prezidențiale.
”Acest fapt ar putea arunca în aer procesul fuziunii dintre cele două partide”, au explicat surse din PNL pentru PSnews.ro.
În realitate, Vasile Blaga este într-un proces avansat, desfășurat cu destul succes după cum putem vedea, de a pune mâna pe șefia noului PNL și de a conduce cu mâna de fier partidul.
Conform informațiilor noastre, Blaga este deja șeful din umbră peste întregul PNL, din toate punctele de vedere, în special din punct de vedere politic și financiar. Practic, după ce Marian Petrache, Ludovic Orban și Teodor Atanasiu au fost puși la zid de Vasile Blaga, autoritatea acestuia în rândul ACL a sporit considerabil, având în vedere că cei mai importanți trei vicepreședinți PNL au fost pur și simplu desființați politic de șeful PDL.
Altfel spus, cooperativa condusă de trioul Petrache, Orban Atanasiu, considerată atotputernică, care l-a dărâmat pe Crin Antonescu și l-a impus pe Iohannis, a fost într-o oră practic pusă la pământ de Vasile Blaga.
PSnews.ro a luat legătura cu mai mulți membri din conducerea PNL pentru a identifica care este în realitate situația și mai ales cum poate evolua conflictul dintre Blaga și șefii coperativei PNL.
Cu toți cei care am discutat ne-au precizat, fără niciun fel de ezitare, că Blaga este deja tătucul PNL. De asemenea, întrebați dacă înjurăturile și apostrofările șefului PDL au fost o premieră, cei cu care am stat de vorbă ne-au precizat că ”asta vedem și auzim în fiecare zi de la Blaga, nu e o noutate, acum doar s-a aflat” și că trebuie găsite urgent soluții pentru a contracara loviturile aplicate zilnic și forcingul liderului democrat- liberalilor în vederea acaparării conducerii PNL.
Citește și: Fuziunea PNL- PDL stă să explodeze. Reacția omului doi din PNL privind directivele lui Vasile Blaga
”Doar așa putem scăpa de Blaga”
Foarte interesante sunt două scenarii dezvăluite de unul din vicepreședinții PNL, cu privire la cum poate fi Blaga stopat și înlăturat de la șefia PNL, după alegerile prezidențiale din 16 noiembrie. Ca o paranteză ce trebuie precizată este aceea că toți cei trei lideri PNL cu care am vorbit după alegerile prezidențiale erau absolut convinși că Blaga va fi ”înscăunat” șef peste ambele partide după 16 noiembrie, indiferent de rezultatul acestora.
”Vasile Blaga poate fi contracarat doar într-un singur mod. După ce i-a desființat așa cum i-a desființat pe Orban, Petrache și Tase, știm bine că nu mai avem pe nimeni care să îi poată face față lui Blaga. Iar acest lucru trebuie să ne dea de gândit. Gândiți-vă și dvs, dacă aceștia nu au fost în stare în niciun fel să îi dea replica lui Blaga e foarte clar că nu i se mai poate opune nimeni. Cine să îi mai facă față (n.r.: referindu-se la Blaga)? Dan Motreanu? Roșca? Adomniței? În niciun caz”, a explicat, vizibil deranjat de situația în care s-a ajuns un lider județean al PNL.
”Eu am două scenarii în minte, care ne pot salva de Blaga și PDL.
Primul este să îl aducem pe Tăriceanu și ceilalți înapoi în partid. De Tăriceanu putem spune multe, chiar și eu am fost atunci supărat că s-a dus să negocieze singur cu PSD, dar evident este singurul care poate să îi dea cu flit lu Blaga. Normal că fuziunea nu va mai avea loc, dacă ar veni Tăriceanu înapoi în partid, dar văzând cum face Blaga și cum vrea să conducă, cine își mai dorește fuziunea? Eu nu, vă asigur. Din păcate, mulți îl regretă pe Tăriceanu acum, chiar dacă au votat pentru excluderea lui din partid. Să nu uităm că Tăriceanu ne poate duce și la guvernare, ne poate scăpa și de Blaga. Deci, cumva trebuie să îi facem loc înapoi lui Tăriceanu. Trebuie să fim foarte atenți la ce pași vom face în următoarea lună, altfel dispărem cu toții din PNL”, a mărturisit aceeași sursă.
”Un alt scenariu este să îl aducem pe Crin înapoi. E greu, dar nu imposibil. Și el îi poate face față apucăturilor lui Blaga. I-a făcut el față lui Dragnea și Ponta. Dacă totuși revine, o mare problema văd: jumătate din partid va fi ras. Toți care l-au trădat vor fi maziliți în prima săptămână, iar de acest lucru nu știu dacă avem nevoie, de un nou război între noi.
Și să vă mai spun ceva: Neimplicarea lui (referindu-se la campanie) spune multe. Și nu doar de PNL și Iohannis, ci și de PDL. Mai știți de atacul lui Crin că Iohannis e mai degrabă candidatul PDL? Nu era o laudă, să fim serioși. Vă dați seama că în momentul în care spui așa ceva e clar că Iohannis și PDL nu îți sunt tocmai pe plac. Și încă ceva: așa cum îl știu eu pe Crin, chiar dacă nu pare, și-a controlat întotdeauna cuvintele.
Așa că Blaga ar avea o adevărată problemă dacă revine Crin. Până la urmă a rupt el (n.r.: referindu-se la Crin Antonescu) USL, când partidul era la guvernare, urmau două rânduri de alegeri, și avea și o relație apropiată cu Ponta. De Blaga nu îl leagă absolut nimic”, este un al doilea scenariu dezvăluit de unul din liderii județeni ai PNL.
Rămâne de urmărit dacă Crin Antonescu va fi convins să revină înapoi în ecuația puterii din PNL sau dacă lui Tăriceanu i se va face loc înapoi în PNL. Altfel, conform spuselor mai multor lideri liberali din teritoriu, PNL riscă să fie acaparat și în mod oficial de către Blaga și o serie de lideri ai PDL, fapt care, conform informațiilor noastre, cât și a celorlalte Momentan, șeful PDL conduce din umbră ACL-ul, dar având în vedere cum decurg lucrurile în culisele celor două partide, putem vedea că mai este doar un pas până ce Vasile Blaga va fi ”înscăunat” șef peste noul PNL.
Totuși, nu Crin Antonescu și nu Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi cei care îi vor crea probleme lui Vasile Blaga în perioada următoare, ci legătura dintre calitatea de ministru de Interne pe care șeful PDL a avut-o în perioada în care s-a desfășurat contractul cu EADS.
Acest dosar este în prezent instrumentat de procurorii DNA și de cei din Germania. Procurorii parchetului din Munchen au confirmat oficial, în urmă cu 5 zile, pentru Gândul.info, că investighează un dosar privind contractul EADS pentru securizrea frontierelor. Procurorii din Germania au transmis, într-un răspuns oficial, că sunt investigate suspiciuni de dare de mită. Șeful statului, Traian Băsescu, anunța în urmă cu câteva zile că toate partidele vor fi afectate de dosarul EADS. Și prezidențiabilul PMP a abordat și ea subiectul dosarului EADS și a explicat că Vasile Blaga, liderul PDL, ar fi vizat în dosarul EADS. „Ar trebui să îl întrebați pe domnul Blaga despre dosarul EADS, nu eu am fost ministru Afacerilor Interne în acea perioadă (…) mă vor ruga să tac”, a răspuns Udrea întrebării unui jurnalist.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








