Experții de la FMI și Banca Mondială avertizează că economia lumii trece prin al treilea mare șoc global din ultimii ani. Urmează riscuri suplimentare legate de inflație, datorii și creștere economică.
Economia mondială intră într-o nouă etapă de incertitudine. Experții celor două instituții internaționale avertizează că actualul conflict din Orientul Mijlociu reprezintă al treilea mare șoc global din ultimii ani, după pandemia de COVID-19 și invazia Rusiei în Ucraina, notează Reuters.
Semnalul de alarmă vine înaintea reuniunilor de primăvară organizate la Washington de experții Fondului Monetar International și Băncii Mondiale, unde miniștri de finanțe și guvernatori ai băncilor centrale din întreaga lume vor discuta despre noile riscuri economice.
Potrivit oficialilor celor două instituții, războiul riscă să încetinească din nou economia globală, să împingă inflația în sus și să afecteze în special statele vulnerabile, care au intrat în această nouă criză cu datorii ridicate și rezerve financiare reduse.
Trei crize majore în doar câțiva ani
Economia mondială a fost lovită succesiv de trei evenimente cu efecte globale. Prima mare ruptură a venit în 2020, când pandemia de COVID-19 a blocat comerțul internațional, transporturile și producția industrială. Statele au cheltuit sume uriașe pentru a susține economiile, iar datoriile publice au crescut accelerat.
Al doilea șoc a venit în 2022, odată cu invazia Rusiei în Ucraina. Conflictul a provocat explozia prețurilor la gaze, petrol și cereale, cu efecte directe asupra inflației la nivel mondial.
Acum, al treilea șoc vine din Orientul Mijlociu, o regiune esențială pentru piața energetică globală și pentru rutele comerciale internaționale.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News






