Fost consilier prezidențial: Decizia CCR va rămâne fix așa. Toată lumea se va folosi de ea

Sursa foto: CCR

Parlamentul trebuie să intervină și să corecteze legea, după decizia CCR care secretizează declarațiile de avere, au declarat mai mulți lideri politici în ultimele ore. Însă fostul consilier prezidențial Adriana Săftoiu crede că acest lucru nu se va întâmpla. Ba din contră: în viitorul apropiat nu își vor mai publica declarațiile de avere nici politicienii care azi spun că o vor face în ciuda sentinței Curții Constituționale.

Mai mulți lideri politici, printre care și actualul președinte Nicușor Dan, și premierul interimar Cătălin Predoiu, au afirmat că Parlamentul va corecta Legea după ce Curtea Constituțională își va motiva decizia.

„Nu știu dacă se poate modifica în Parlament. Depinde foarte tare de voința politică. Atunci când ai voință politică, când toate partidele cad de acord că un lucru trebuie să se întâmple, se întâmplă. Pe de altă parte, până acum, de fiecare dată când Curtea Constituțională se pronunța asupra unui lucru era ultima voce. Peste Curtea Constituțională se spune că nu se mai poate întâmpla nimic.

Ceva mă face să cred că lucrurile așa vor rămâne. Acum facem tot felul de declarații ca să arătăm că noi nu credem că era necesar. Dar eu zic că decizia va rămâne fix așa. Probabil într-o primă fază vor fi politicieni care își vor publica declarația de avere ca până acum. Și apoi, odată cu trecerea timpului, toată lumea se va folosi de decizia CCR-ului”, este de părere Adriana Săftoiu, fost consilier prezidențial.

În același timp aceasta atrage atenția că, în România, unii politicieni sunt mai bogați decât oamenii de afaceri prosperi.

„În contextul în care politica la noi e sursă de îmbogățire, ceea ce este total nefiresc, eu chiar aș spune că din banii pe care îi câștigă un funcționar public, el nu ar trebui să se numere în high class-ul financiar, ci poate middle class, iar la noi sunt foarte mulți politicieni care sunt mai bogați poate decât oameni de afaceri care toată viața lor au lucrat în business. (…) Și politicieni care, după aceea, am descoperit pe parcursul anilor că își ascund banii prin conturile soțiilor, iubitelor, copiilor, e, repet, o măsură foarte, foarte neadecvată României”, arată Săftoiu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: