Proiectul, condus de Ing. Eduard Costache, membru al Asociaţiei, vizează readucerea la viață a mărcii emblematice ARO Câmpulung-Muscel, recunoscută în trecut în peste 100 de țări pentru capacitățile sale off-road. Potrivit reprezentanţilor ARCSANTQ, e-ARO 25 NEXT GENERATION nu este o simplă modernizare ci un proiect complet nou, cu un design nou, semnat de casa italiană de design Granstudio, dezvoltat pe o platformă structurală heavy-duty aliniată la cele mai noi cerințe de electromobilitate strategică. Proiectul e-ARO 25 a fost deja înregistrat la OSIM, potrivit preşedintelui ARCSANTQ Dan Hazaparu.
“Un asemenea program complex este rezultatul unei colaborări interinstituţionale şi ne pune într-o poziţie privilegiată în regiune. Niciunul dintre vecinii noştri nu s-ar putea lăuda cu un asemenea proiect. Realizarea lui, linia de asamblare, se va face la Uzina Mecanică Bucureşti, care este în coordonarea Romarm. Motorizarea, respectiv sistemele de propulsie, plus sistemul de comandă cad în sarcina INCD Turbomotoare – COMOTI (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare – COMOTI). Acest proiect îl înscriem pentru eligibilitate la finanţare în cadrul programului „Soluţii” al Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Estimările noastre sunt că prezentarea prototipului noului ARO ar necesita o investiţie de 12-14 milioane euro şi doi ani”, arată Hazaparu. Acesta subliniază că, la acest moment, întregul proiect este practic definit din punct de vedere conceptual și constructiv, cu tot cu înregistrarea soluțiilor inovative la OSIM, urmând asigurarea finanţării şi realizarea lui fizică.

Coordonatorul de proiect, Eduard Costache, aduce şi mai multe detalii tehnice despre noul ARO : „Nu este un șasiu scară obișnuit, ca de exemplu cel utilizat la ARO serie 24, este un șasiu de concepție nouă compus dintr-o structură hibrid scară + tunel structural baterie (bateria de tracțiune) parte integrantă a componentei structurale a vehiculului, cu zone de deformare controlată, în care una din componente este subiect al unui brevet de invenție depus la OSIM.
În fapt e–ARO 25 NEXT GENERATION integrează șase inovații majore: blindaj ceramic mozaicat, manta anti-spall (spall în sensul de șrapnel/fragmentare ce se creează atunci când gloanțele sau exploziile lovesc plăcile de blindaj dure sau carenele vehiculelor), tunel structural Safe-CtC pentru baterie axă electrică independentă de cuplu extrem, arhitectură hibrid-serie de autonomie mare și platformă modulară tactică pentru aplicații civile și militare.
În acest context, e-ARO 25 NEXT GENERATION poate fi considerat un proiect de interes național, cu un impact economic semnificativ, contribuind direct la reconstrucția competențelor industriale autohtone și la dezvoltarea unui lanț integrat de furnizori şi ar.genera crearea a peste 1.800 de locuri de muncă directe și indirecte.
Proiectul noului ARO include două versiuni distincte
- e-ARO 25 NEXT GENERATION (Civilă): Destinată domeniilor utilitare precum industrie, agricultură, silvicultură, servicii de intervenție și transport 4×4, oferind sarcină utilă ridicată și capacități off-road superioare segmentului compact.
- e-ARO 25 NEXT GENERATION TACTICAL (Militară): O variantă derivată, dar adaptată cerințelor operaționale NATO. Aceasta include protecție modulară STANAG 4569 Nivel 1 (cu elemente Nivel 2), protecție electromagnetică (EMP) și opțiunea de integrare a unei turele RCWS compatibile NATO (cal. 12.7 mm).
Potrivit analizei preliminare a ARCSANTQ, o producție anuală de 10.000 de unități ar putea genera peste 1 miliard de lei anual contribuție la bugetul de stat.

„e-ARO 25 NEXT GENERATION nu doar reînvie un nume, ci poziționează România ca dezvoltator de soluții de electromobilitate strategică, aliniate la obiectivele Pactului Verde European și cerințelor de interoperabilitate NATO”, arată Asociaţia.
În principal, ARO este dezvoltat pentru varianta sa militară, putând să-i fie montate echipamente specifice – capabilitate NATO, dar în paralel, va exista şi o variantă civilă. Demersul are ca scop lansarea acestuia pe piaţă la preţurile cele mai competitive.
Programul „Soluţii” al MEC face parte din Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022-2027. Scopul lui este de a utiliza excelența în cercetare pentru a dezvolta soluții inovatoare la probleme tehnice, tehnologice și sociale de interes national şi oferă finanțare echipelor de cercetare cu performanțe demonstrate, care pot elabora proiecte care aduc valoare adăugată prin descoperiri importante, modele și tehnologii originale.
Competițiile sunt lansate în baza unor teme și probleme clare, identificate în prealabil de instituțiile și autoritățile publice cu rol strategic, precum Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne sau instituțiile din domeniul securității naționale.
„Sufletul” noului ARO este, ca la orice vehicul, motorizarea. COMOTI, instituţia care este responsabilă cu acest lucru, explică alegerea versiunii hibrid pentru autovehicul: este vorba de consumul mic de carburanţi – unul dintre motivele pentru care se vrea ca acest produs să fie cât mai comeptitiv în piaţă. „Motorul încarcă bateriile. Vizăm un consum mixt de 4-5%, ceea ce ne va aşeza într-o companie selectă, a celor mai eficiente variante de motorizare din piaţă”, spune Valentin Silivestru, preşedinte şi director general COMOTI.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











