Specialiști cartografi din cadrul armatei franceze au ajuns pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în România, pe fondul tensiunilor legate de războiul Rusiei în Ucraina și de ameințările Rusiei la adresa unor state europene.
În România se află în aceste zilei Grupul Geografic 28 (GG28), care face parte dintr-o brigadă de geniști, având misiunea să actualizeze hărțile militare, informează publicația Le Figaro la data de 10 aprilie 2025.
GG 28 este format din 350 de militari, care acum participă la operațiuni și planificare.
Pe harta României, realizată 3D, ei au reprezentat lanțul Munților Carpați, inclusiv localitatea Cincu, unde Franța a trimis o mie de militari, după ce Rusia, în anul 2022, a atacat Ucraina.
Mai la est, relieful coboară spre dealurile Moldovei, având cursul Dunării ceva mai la sud, și se deschide calea către Ucraina.
„Românii numesc această regiune Poarta Focșanilor”, explică colonelul Jérôme (numele de familie nu este dezvăluit, din motive de securitate). Colonelul a condus un detașament de aproximativ 30 de oameni, dislocați în zonă anul trecut.
Pentru conducerea Armatei Române și pentru șefii NATO, „aceasta este calea prin care o armată rusă ar căuta să invadeze România”. „Judecând din punct de vedere istoric, știm că aceasta este calea de trecere” pentru o armată care vine dinspre est, explică ofițerul francez.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News