Fraţii Tate scapă de interdicţia de a părăsi Capitala. Cererea de a călători în Europa le-a fost refuzată

Andrew și Tristan Tate
Sursa foto: INQUAM / Alexandru Busca

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a decis joi că fraţii Andrew şi Tristan Tate, judecaţi pentru trafic de persoane şi viol, pot părăsi Capitala şi judeţul Ilfov, fiind liberi să se deplaseze pe teritoriul României.

În luna august, fraţii Tate au scăpat de arestul la domiciliu, fiind plasaţi sub control judiciar, cu mai multe interdicţii, printre care şi aceea de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată.

Cei doi fraţi au cerut joi în instanţă permisiunea să plece din România, cu obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a Europei, potrivit Agerpres. Un magistrat de la tribunal le-a respins cererea, dar le-a dat voie să se deplaseze pe întreg teritoriul României. „În baza art. 207 Cpp, menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana şi Radu Alexandra Luana, până la o nouă verificare a măsurii preventive, dar nu mai târziu de 60 de zile. Respinge ca nefondată cererea inculpaţilor Tate III Emory Andrew şi Tate Tristan având ca obiect înlocuirea obligaţiei de a nu părăsi limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, cu obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a Europei.

Dispune înlocuirea obligaţiei inculpaţilor Tate III Emory Andrew, Tate Tristan şi Naghel Georgiana de a nu părăsi municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov cu obligaţia inculpaţilor de a nu părăsi teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. (…) Respinge ca inadmisibilă cererea inculpaţilor Tate III Emory Andrew şi Tate Tristan de modificare a programului de supraveghere stabilit de organul de poliţie”, se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL