George Simion, ironizat de televiziunea din Franța la care a participat. Reacția fabuloasă a francezilor

Sursa foto: Captură video

Televiziunea franceză CNews, care l-a avut ca invitat pe George Simion într-o emisiune ce a generat reacții negative din cauza declarațiilor sale controversate, iată că l-a lăudat pe Nicușor Dan, punând accent pe realizările sale academice și orientarea pro-europeană, imediat după ce au fost afișate rezultatele votului.

„Acest suveranist în vârstă de 38 de ani și admirator fervent al lui Donald Trump s-a proclamat, totuși, noul președinte al României”

“Noul președinte al României se numește Nicușor Dan. La 55 de ani, acest copil minune matematic a câștigat aproape 54% din voturi, după numărarea a peste 90% din buletinele de vot, un rezultat întâmpinat cu jubilație la sediul său dintr-un parc din Capitală, comparativ cu 46% pentru rivalul său naționalist, George Simion.
Departe de a-și recunoaște înfrângerea, acest suveranist în vârstă de 38 de ani și admirator fervent al lui Donald Trump s-a proclamat, totuși, „noul președinte al României”, denunțând „frauda”. El dominase în mare măsură primul tur de scrutin din 4 mai, cu aproape 41% din voturi, dublu față de primarul Bucureștiului”, a scris CNews.

Le Figaro: un portret favorabil pentru Nicușor Dan

Și Le Figaro, una dintre cele mai respectate publicații franceze, i-a dedicat lui Nicușor Dan un portret favorabil. Jurnaliștii au evidențiat performanțele sale academice de excepție, atașamentul față de valorile europene și reputația sa de om politic integru, într-un peisaj politic adesea afectat de scandaluri.

„Matematician de excepție, dublu medaliat la Olimpiada Internațională de Matematică, Nicușor Dan (55 de ani) și-a construit cariera publică luptând împotriva corupției și apărând patrimoniul urban al Bucureștiului. Întors din Franța, unde a studiat la École Normale Supérieure și Sorbona, el a devenit cunoscut prin asociația „Salvați Bucureștiul”, cu care a câștigat zeci de procese împotriva dezvoltărilor imobiliare ilegale”, potrivit Le Figaro.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: